Un secol de dor – Invitat special Grigore Leșe

Dacă arta sunetelor joacă un rol atât de important în viața oamenilor, ce mod mai frumos de a sărbători Ziua Națională, dacă nu prin muzică? Ziua de 1 decembrie unește sufletele tuturor românilor și le aduce inimile să bată la unison, amplificând mai mult decât oricând dragostea față de patrie, responsabilitatea față de ea și mândria tricolorului purtat în suflet. Cântecele patriotice răsună cu ecouri îndelungate în diferite colțuri ale țării la început de decembrie, în timp ce Filarmonica de Stat Oradea alege să sărbătorească această zi specială printr-un concert tematic în ziua de vineri, 5 decembrie, ora 19.00. Evenimentul special intitulat Un secol de dor, are menirea de a intensifica simțirea românească și de a valorifica unele dintre cele mai reprezentative lucrări scrise în ultimul secol de către compozitori români sau pe teme din folclorul românesc: Concert românesc pentru orchestră de György Ligeti, Dansuri populare românești pentru orchestră de Béla Bartók, Doina Stăncuței de Tiberiu Brediceanu și Rapsodia dobrogeană de Paul Jelescu, în orchestrația lui Sabin Păutza. Invitatul special al serii este Grigore Leșe, cel care aduce folclorul din adâncurile pământului românesc și le oferă publicului într-o interpretare unică și greu de egalat. Alături de el, pe scenă vor urca Ducu Hotima, soprana Ancuța Măslină-Pop și Victoria Luca la fagot. 

György Ligeti s-a născut la 28 mai 1923 în orașul Târnăveni, însă după cel de-al Doilea Război Mondial s-a stabilit la Budapesta și apoi la Viena, în anul 1956. Este considerat unul dintre cei mai importanți compozitori de muzică clasică contemporană, abordând muzica de avangardă. Inovațiile pe care le-a adus în acest gen a influențat numeroși compozitori ai secolului precedent, dar și din epoca contemporană.

Cariera lui Ligeti s-a desfășurat în mare parte în Austria și Germania. În anul 1973 a devenit profesor de compoziție la Hochschule für Musik und Theater Hamburg, unde a activat până în 1989. Printre studenții săi se numără Hans Abrahamsen, Unsuk Chin și Michael Daugherty. După ce s-a pensionat a revenit la Viena și s-a stins din viață în anul 2006.

Autoritățile Comuniste Maghiare i-au restricționat stilul muzical, iar compozitorul a putut să se exprime liber abia din anul 1956, atunci când a ajuns la Viena, reușind aici să își dezvolte pasiunea pentru muzica avangardistă și să prelucreze noile tehnici de compoziție. A experimentat muzica electronică la Köln și s-a afirmat prin compoziția Atmosphères, în care a folosit o tehnică pe care a numit-o mai târziu „micropolifonie”. După ce a scris o lucrare încadrată ca și anti-anti-operă, intitulată Le Grand Macabre, Ligeti s-a îndepărtat de cromatism și s-a îndreptat către poliritmie în creațiile sale ulterioare.

Ligeti a devenit cunoscut pe scară largă pentru muzica de film pe care a scris-o. Cu toate că nu a compus în mod direct nicio coloană sonoră, fragmente din piesele sale au fost preluate și adaptate pentru a fi folosite în producții cinematografice, unul dintre exemple fiind 2001: A Space Odyssey de Stanley Kubrick.

Concertul românesc a fost scris de Ligeti în anul 1951 și a fost una dintre lucrările acceptate de către regimurile totalitare din acea perioadă. Are la bază folclorul românesc, cu care Ligeti a crescut pe meleagurile natale și pe care l-a aprofundat mai târziu la Institutul de Folclor din București, în anul 1949. La fel ca și predecesorii săi, Bartók și Kodály, Ligeti a fost foarte interesat de muzica folclorică. În copilăria petrecută în Transilvania, a avut ocazia să întâlnească muzicieni care purtau măști tematice din lumea animalelor, care interpretau melodii la vioară și fluier și care, la rândul lor, exprimau mediul sălbatic. Două dintre exemplele relevante care se încadrează în această categorie sunt tradițiile desfășurate iarna în Transilvania și alte regiuni ale României: Capra și Ursul. Amintirea acestor datini strămoșești a rămas vie în mintea lui Ligeti, iar melodiile auzite în anii copilăriei au jucat un rol esențial în evoluția sa ca și compozitor cu trecerea anilor. Concertul românesc are și un iz modern, care la jumătatea secolului al XX-lea era de neconceput în estul Europei. Din acest motiv, lucrarea a fost interzisă la Budapesta după doar o repetiție. Abia în anul 1971, Concertul românesc a putut fi prezentat public.

Lucrarea este alcătuită din patru mișcări, care nu sunt înrerupte de pauze. De observat este mai ales partea a treia, în care Ligeti sfătuiește corniștii să folosească un instrument fără valve, cât mai aproape de forma sa primară. Aceeași tehnică a notat-o și în alte compoziții din anii 1980-1990, așa cum sunt Trio pentru corn și Concertul Hamburg. Incluzând această particularitate în lucrările sale, Ligeti a evocat probabil amintirea sa din copilărie, în care auzea sunete de tulnic în Munții Carpați. Finalul Concertului Românesc prezintă influența pe care a avut-o Bartók asupra lui Ligeti: melodiile de inspirație folclorică se regăsesc și în Concertul pentru orchestră, dar și în alte creații semnate de Bartók și de asemenea, se pot observa similitudini între lucrarea lui Ligeti și baletul lui Bartók: Mandarinul miraculos. Aceeași atmosferă apare mai târziu în creația lui Ligeti, în anul 1992, când compune Concertul pentru vioară. 

Béla Bartók a fost un compozitor care nu doar a apreciat folclorul românesc și cu precădere pe cel transilvănean, dar l-a și analizat și l-a redat mai departe în forme proprii, apropiindu-se cât mai mult de varianta autentică. Compozitorul de origine maghiară s-a născut în satul Sânnicolau Mare, care astăzi se află în județul Timiș. Însă, în anul nașterii sale, 1881, localitatea făcea parte din Regatul Ungariei. Probabil însă, această apropiere geografică de Transilvania, a născut în el și pasiunea pentru folclorul ardelenesc și dorința arzătoare de cercetare. Unul dintre cele mai importante „rezultate” ale studiilor sale, precum și un produs muzical strălucit îl reprezintă colajul „Dansuri populare românești”, în care Béla Bartók a introdus mai multe piese auzite în Transilvania.

Dansuri populare românești au fost scrise de către Bartók inițial pentru a fi cântate la pian. Colajul alcătuit din șase piese scurte, a fost compus în anul 1915, și aranjat de către compozitor pentru o orchestră mică doi ani mai târziu. Se bazează pe cântece tradiționale din Transilvania, care în forma lor originală au fost interpretate la vioară sau la fluier. Titlul inițial a fost Dansuri populare românești din Ungaria, dar a fost schimbat de către compozitor în anul 1920, ca urmare a faptului că Transilvania a devenit parte a României. În afară de versiunea orchestrală scrisă de către Bartók în 1917, au luat naștere mai multe aranjamente și transcripții ale colajului pentru diferite instrumente sau ansamburi, cele mai cunoscute fiind versiunea pentru orchestră de coarde, ce aparține lui Arthur Willner, și cea pentru vioară și pian, aranjată de Zoltán Székely.