Un pompier-judoka din Oradea a făcut ravagii la New York

Un sportiv legitimat la CSM Liberty Oradea face cinste și Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana”. Este vorba despre plutonierul Adrian Bogoșel care, între 26 august și 5 septembrie, a participat la Jocurile Mondiale ale Pompierilor şi Poliţiştilor. Evenimentul sportiv a fost găzduit de metropola nord-americană New York. Conform purtătorului de cuvânt al ISU, lt. Camelia Roșca, la competiţie au participat 20.000 de pompieri profesionişti şi poliţişti din 70 de state. Lotul României a fost compus din 35 de sportivi, inclusiv reprezentantul pompierilor bihoreni. De menționat că palmaresul acestuia s-a îmbogăţit cu fiecare participare la o competiţie sportivă naţională şi internaţională. În acest an, plutonierul Bogoşel, a reuşit să obţină medalia de argint în cadrul competiţiei de judo (la categoria 90 de kg). ISU „Crișana” transmite că, în primul tur, pompierul militar a învins un reprezentant al ţării gazdă, după care a „răpus” un norvegian. În finală, subofițerul orădean a luptat împotriva unui sportiv din China. Acesta din urmă a câștigat la puncte.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

85 + = 94