Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 04, 2021 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1328 vizualizari
O cabană din lemn construită pe două niveluri (P+1), pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, a fost salvată azi, prin intervenția promptă a unui pompier militar șteian aflat în zonă, în timpul liber.
O apelantă a numărului unic 112 a solicitat, marți, 3 august, în jurul orei 10.00, intervenția echipajelor specializate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană situată în satul de vacanță Vârtop din Munții Apuseni, aceasta precizând că imobilul pe care îl deține, construit din lemn, pe două niveluri, este în totalitate inundat cu fum.
Andrei, pompierul care a arătat că dorința de a-i ajuta pe ceilalți și priceperea de a face acest lucru schimbă, în mod fericit, cursul evenimentelor
La locul indicat s-au deplasat de urgență, pompierii militari din cadrul Stației Ștei și comandantul acestora, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității.
Evaluând rapid situația (pe de-o parte, distanța de la subunitate la locul evenimentului era de aproximativ 35 de kilometri, autospecialele încărcate cu mii de litri de apă fiind nevoite să parcurgă cea mai mare parte a acesteia, urcând continuu pe un drum cu serpentine-configurație a terenului ce mărește timpul de răspuns la intervenție, iar pe de altă parte, structura constructivă a clădirii favoriza dezvoltarea rapidă a arderii, cabana din lemn putând fi, în aceste condiții, mistuită de flăcări înainte de sosirea echipajelor la fața locului), comandantul Stației de Pompieri Ștei, sublocotenent Fuscaș Răzvan, a contactat telefonic un subaltern aflat în timpul liber, despre care știa că s-ar putea afla în zonă, informându-l cu privire la eveniment.
Fără să stea pe gânduri, plt. adj. Popa Andrei, conducător autospeciale în cadrul Stației Ștei, s-a deplasat de urgență la fața locului, a pătruns în cabana inundată cu fum și a evacuat butelia, pentru a preveni producerea unei explozii, după care, cu stingătoarele pe care le-a adus și cu cele procurate de la proprietarul unei cabane învecinate (care l-a și ajutat ulterior la limitarea propagării incendiului), a intervenit asupra focarelor, ținând focul sub control până la sosirea colegilor de pe tura de serviciu.
Sosite la fața locului, echipajele de pompieri au lichidat incendiul în aproximativ 10 minute, colegii felicitându-l pe Andrei pentru intervenția promptă și eficientă, datorită căreia cabana a putut fi salvată, aproape în totalitate.
În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil de efectul termic al curentului electric, a ars un tablou electric și o suprafață de circa 25 metri pătrați dintr-un perete de lemn.
mai 30, 2024 0
iul. 21, 2023 0
iun. 29, 2023 0
feb. 22, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0