Un pescar și-a pierdut viața în apele Crișului Negru

O ieșire la pescuit s-a încheiat tragic, duminică seara, în localitatea Uileacu de Beiuș, unde un bărbat de 73 de ani a fost găsit fără viață, în apele Crișului Negru, intervenția pompierilor beiușeni fiind solicitată de urgență prin 112.

Apelul la numărul unic 112 a fost făcut în jurul orei 19.05, de un alt pescar, care a constatat dispariția bărbatului, observând că sculele de pescuit rămăseseră pe mal.

La fața locului s-au deplasat de urgență, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Beiuș – unul de căutare-salvare de la înec și unul de prim ajutor calificat – precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii militari au găsit bărbatul la aproximativ patru metri de mal și opt metri în aval de locul în care pescuia, corpul fiind prins în vegetație, într-o zonă cu adâncimea de circa trei metri. Victima a fost adusă la mal, iar echipajul de pompieri paramedici a început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Recomandări pentru siguranța pescarilor

Pentru prevenirea unor astfel de tragedii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor reamintește pescarilor și persoanelor care desfășoară activități recreative în apropierea apelor, următoarele măsuri de siguranță:

  • Evitați pescuitul solitar, mai ales în zone izolate sau pe timp de seară;

  • Informați familia sau prietenii despre locul în care vă aflați și ora estimată de întoarcere;

  • Nu intrați în apă pentru recuperarea peștilor, a sculelor de pescuit sau a altor obiecte;

  • Păstrați o distanță sigură față de malurile instabile și evitați zonele cu vegetație abundentă;

  • Nu consumați alcool înainte sau în timpul pescuitului – acesta reduce capacitatea de reacție și echilibrul;

  • Folosiți veste de salvare, mai ales dacă pescuiți de pe pontoane, bărci sau maluri înalte;

  • În caz de urgență, sunați imediat la 112 și oferiți cât mai clar detalii despre locul incidentului.

Prin respectarea acestor reguli simple, pot fi prevenite evenimente tragice și pot fi salvate vieți.

Distribuie