Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 04, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 963 vizualizari
Sâmbătă, 2 februarie, la ora 16.00, pe strada Seleușului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani din municipiul Oradea.
În urma controlului efectuat, polițiștii orădeni au descoperit în portbagajul autoturismului și pe bancheta din spate a acestuia 18.000 de țigarete nemarcate legal (900 de pachete), de diverse mărci, ambalate în saci din rafie.
Întreaga cantitate de țigarete nemarcate, în valoare totală de 7.200 de lei a fost indisponibilizată de polițiștii bihoreni, în vederea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete.
Țigarete nemarcate legal, confiscate de polițiștii bihoreni
De asemenea, vineri, 1 februarie, pe raza localității bihorene Sârbi, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat un bărbat din localitatea Burzuc, județul Bihor care deținea într-o autoutilitară 8.800 de țigarete (440 de pachete de țigarete) nemarcate legal, pe care le oferea spre comercializare.
Țigaretele nemarcate legal, în valoare totală de 800 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cel în cauză a fost sancționați contravențional conform prevederilor Legii nr.12/1990, cu amendă în valoare de 5.000 lei.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0