Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
oct. 04, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 943 vizualizari
Cu scopul de a crește numărul suprafețelor de spații verzi din Oradea, precum și pentru a realiza un punct de atracție și de petrecere a timpului liber pentru locuitorii din zonă, administrația locală pregătește amenajarea unui parc de cartier, prin modernizarea unui spațiu verde degradat în zona străzii Morii, în spatele centrului comercial Selgros. În acest moment suprafața terenului este liberă de construcții, dar este neîntreținută și plină de gunoaie.
Accesul principal în parc, care va avea o suprafață totală de 1.853 mp, se va face dinspre zona de blocuri, iar accesul secundar din direcția vestică dinspre prelungirea str. Morii.
În această vară Primăria Oradea a organizat licitația aferentă pentru elaborarea proiectului pentru autorizarea lucrărilor, a proiectului tehnic de execuție a lucrărilor, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru amenajarea parcului din zona străzii Morii. La licitația a fost câștigată de Asocierea Trebor Drum Construct SRL și Edildrum Construct SRL, cu o valoare a contractului de 589.778,74 lei +TVA.
Momentan este semnat contractul de proiectare și execuție, urmând ca după verificarea documentației necesare obținerii autorizației de construire proiectantul are la dispoziție 2 săptămâni să elaboreze proiectul tehnic, iar după obținerea avizelor necesare, în funcție de condițiile meteo, să înceapă lucrările propriu-zise la acest nou parc.
Amenajarea parcului presupune crearea mai multor zone distincte care să satisfacă toate categoriile de vârstă. Astfel, vor fi realizate sectoare de odihnă pasivă, sector pentru mișcare, sector pentru copii.
Lucrările propuse sunt: amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii, amenajarea unui teren de baschet, realizarea a două alei transversale care să lege diferite zone ale parcului, platforme asfaltate delimitate de borduri din beton, montare bănci clasice cu spătar, montare coșuri de gunoi, amenajare spații verzi, montare rastele pentru biciclete, realizarea unui sistem de irigare automatizat, realizarea unui gard metalic la terenul de baschet, împrejmuirea parcului, realizarea iluminatului public.
nov. 06, 2024 0
oct. 01, 2024 0
aug. 22, 2024 0
aug. 13, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0