Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 17, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1240 vizualizari
Deputatul Octavian Bot este unul dintre foarte puținii liberali orădeni (activi) cărora nu le e frică să pună la îndoială anumite decizii ale primarului Ilie Bolojan, președintele organizației municipale. Marți, 17 ianuarie, întrebat dacă este și el adeptul strategiei termice propusă de administrația liberală a Oradiei – trecerea pe gaz a CET -, Bot a avut o scurtă reacție destul de surprinzătoare: „Optica Primăriei nu este chiar liberală”. Solicitat să detalizeze ceva mai mult punctul său de vedere, parlamentarul orădean a precizat că, în mod normal, viziunea liberală este una care permite concurența. Cu alte cuvinte, aparent există chiar și liberali contestatari ai modului în care primarul Bolojan și-a imaginat (n.b.: cu ajutorul lui Marcel Boloș, șeful Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională) viitorul termic al municipiului, care vrea să limiteze cât se poate de mult opțiunile cetățenilor privind sistemul de încălzire. În opinia lui Octavian Bot, primarul ar trebui să se mai gândească la acest subiect. Se pare că deputatul PNL nu a fost nici până acum foarte mulțumit de serviciile Electrocentrale Oradea SA. Demnitarul a relatat că, până în urmă cu ceva vreme, era clientul societății de termoficare, dar „caloriferul era mai mult rece și trebuia să fac și foc în sobă”. Prin urmare, Bot a trecut pe gaz, iar deputatul spune că are căldură câtă dorește și plătește incomparabil mai puțin decât atunci când depindea de sistemul centralizat al CET. Rămâne de văzut dacă, după finalizarea modernizării centralei de producție a agentului termic și a schimbării celor două magistrale prevăzute în proiect, deputatul Bot va alege gazul furnizat de Electrocentrale sau va prefera să rămână pe centrala proprie.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0