Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 03, 2015 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 2353 vizualizari
„Viața ca un meteorit de seară” este noul volum semnat Marius Th. Barna, un orădean care nu demult a împlinit 55 de ani și care, deși vine mai mult în vizită în orașul natal, este foarte atașat de urbea de pe Crișul Repede. Fie și prin apartenența de „clubul” absolvenților Liceului de Matematică – Fizică devenit Colegiul Național „Emanuil Gojdu”. Barna și-a făcut un nume, culmea, nu în domeniul matematicii sau al fizicii, ci în cel al cinematografiei. Cunoscătorii domeniului știu că este vorba despre un personaj care are în CV o serie de producții (inclusiv documentare) bine primite de critici și care au făcut cinste României la mai multe festivaluri internaționale (ex.: la Helsinki, Montreal, Alexandria, Los Angeles sau Viena). De asemenea, orădeanul are la activ și un volum de teatru, „Erotica 2000”, premiat de Ministerul Culturii și Cultelor pentru debut (în anul 2003). Se pare, însă, că Marius Th. Barna are un apetiti special pentru nuvele.
7 asemenea scrieri au fost adunate în volumul lansat azi, 3 octombrie, în cadrul Toamnei Orădene, la Cetate, în prezența unor prieteni, foști colegi și alți invitați. Mircea Bradu, membru al Uniunii Scriitorilor și fost director de lungă durată al Teatrului de Stat din Oradea, a avut prilejul să vorbească despre o lucrare din care, spune veteranul om de cultură, transpiră spiritul de bihorean. „Viața ca un meteorit de seară” este o carte care se citește ușor, spune Bradu, dar care, în același timp lasă amprente. Experiența din cinematografie pare că îl ajută pe Barna să descrie că mare măistrie scenele dorite, amplificând anumite efecte de nuanță, deosebit de fine. „Are o construcție de scenă perfectă”, a precizat Mircea Bradu, știind exact despre ce vorbește, el însuși fiind scriitor și autor de piese de teatru. Vorbind mai concret despre unele nuvele din volumul cel nou, fostul director al Teatrului a atras atenția asupra modului în care, indirect, Marius Th. Barna plasează acțiuni ale scrierilor sale în zone diverse ale Municipiului Oradea sau evidențiază Bihorul folosind nume de personaje specifice acestei regiuni din România (ex.: Tiponuț, Doina). Ca participant la evenimentele orădene din decembrie 1989, lui Mircea Bradu i s-a pus pata poate cel mai mult pe nuvela „Căderea primului guvern revoluționar”, una în care talentul autorului a adus în prim plan butelia de gaz. Un obiect „devenit istoric”, despre care Barna reușește să scrie în așa fel încât aproape că ai impresia că Revoluția a fost făcută tocmai din cauza lipsei lui, respectiv pentru că era o adevărată aventură ca, pe vremuri, să faci rost de o butelie.
În fața a aproximativ 20 de invitați, care au asistat la lansare, fostul gojdist a recunoscut că apetitul pentru scris l-a dobândit și în urma colaborării cu Radio România, care a difuzat la un moment dat un teatru radiofonic de-al său, „Piața Rotundă”, proiect finanțat de BBC. Marius Th. Barna reia o zicere de la un fost profesor de-al său și transmite publicului că „o operă de artă are capacitatea de a fi mult mai educativă decât ceea ce își propune autorul ei”. Și asta indiferent de categoria de operă de artă (muzică, film, roman, pictură). Referitor la cele din noua sa carte, orădeanul spune că aceasta conține atât subiecte venite dn experiența sa personală, cât și „invenții”.
„Viața ca un meteorit de seară” a apărut la Editura Zorio și costă 24 de lei. Orădenii vor avea ocazia să cumpere volumul și pe plan local (n.b.: urmează să fie anunțată librăria care va avea cartea pe stoc), dar autorul acceptă comenzi și via Internet. Blogul lui Marius Th. Barna poate fi accesat AICI, dar scriitorul și cineastul poate fi contactat și pe Facebook.
oct. 06, 2022 0
iun. 22, 2021 0
oct. 01, 2019 0
oct. 02, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0