Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iun. 20, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1199 vizualizari
La un pas de tragedie în municipiul Marghita, acolo unde, ieri (19 iunie), un copil de 1 an și 4 luni s-a pus singur în pericol. După ce mama lui a ieşit din locuinţă, micuţul a blocat ușa apartamentului situat la etajul 2 al unui bloc de pe strada Aleea Tineretului. Femeia era în casa scării şi nu reuşea să reintre. În acest timp, mâncarea era pe aragazul aflat în funcțiune. „Din cauza vârstei fragede a băiețelului, mamei i – a fost imposibil să – l determine să deschidă ușa, aceasta solicitând ajutorul echipajelor specializate, prin intermediul Sistemul Unic 112. Pentru salvarea celui mic, la adresa indicată au fost mobilizați cu operativitate pompierii militari din cadrul Detașamentului Marghita, care, în mai puțin de cinci minute de la primirea apelului, utilizând scara culisabilă, au descins în locuință prin fereastra încăperii în care se afla copilul speriat, apartamentul fiind inundat cu fum, întrucât mâncarea aflată pe aragaz începuse să ardă”, relatează mr. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU „Crişana”. Noroc că salvatorii au ajuns la timp. Copilaşul nu a păţit nimic şi nu a avut nevoie nici de transport la spital. În schimb, mămica a trebuit să gătească a doua oară.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0