Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 01, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1756 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au depistat un cetăţean irakian, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 30 septembrie, în jurul orei 21.05, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș– I.T.P.F. Oradea au depistat, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, o persoană care se îndrepta pe jos, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
Imediat, colegii noștri l-au dus pe bărbat la sediul Sectorului P.F. Borș, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că este un cetăţean din Irak, în vârstă de 21 de ani. Tânărul a declarat că dorea să ajungă în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0