Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 09, 2020 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 2085 vizualizari
În urma a cinci percheziții efectuate de polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Oradea, a fost reținut un bărbat, de 60 de ani, bănuit de trafic de persoane și trafic de minori.
Joi, 8 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în județul Bihor, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de trafic de persoane și trafic de minori, în forma exploatării prin supunere la muncă forțată.
Din cercetări a reieșit că un bărbat, de 60 de ani, din Bihor, începând cu vara anului 2018, până la 8 octombrie, ar fi recrutat, direct sau prin intermediari, mai multe persoane, pe care le-ar fi adăpostit într-un imobil care servea ca fermă de animale.
Bărbatul este bănuit că, în perioada de referință, ar fi recrutat persoane care proveneau din medii sociale defavorizate, fără reședință stabilă, lipsite de resurse financiare sau într-o stare de vulnerabilitatea evidentă, în scopul prestării unor munci de îngrijire a animalelor.
După recrutarea și transportul victimelor la ferma respectivă, acestora li s-ar fi cerut actele de identitate ca o garanție a faptului că nu vor părăsi locația. Documentele victimelor ar fi rămas în posesia bărbatului de 60 de ani, care ar fi refuzat restituirea acestora la cererea repetată a persoanelor titulare.
Persoanele determinate să presteze munca în asemenea condiții nu ar fi fost remunerate pentru munca prestată cu sumele derizorii promise, pentru a fi private de resursele necesare deplasării de la fermă, creându-se astfel o stare de dependență între exploatator și victime.
În urma audierilor efectuate, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 60 de ani, acesta fiind bănuit de săvârșirea a cinci infracțiuni de trafic de persoane și a unei infracțiuni de trafic de minori, până în prezent fiind identificate șase victime.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0