Un bărbat, cercetat pentru tâlhărie, reținut de polițiștii orădeni și arestat de magistrați

La data de 14 octombrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat, de 36 de ani, din comuna Dobrești, județul Bihor, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate de polițiștii orădeni a rezultat că, la data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 00.00, în timp ce se afla în fața unui imobil de pe strada Bumbacului din municipiul Oradea, acesta ar fi agresat-o pe o tânără de 23 de ani, din comuna Hidișelul de Sus, județul Bihor, prin aceea că ar fi tras-o de păr, iar pe o altă tânără, tot de 23 de ani, din comuna Săcădat, județul Bihor, care o însoțea pe prima tânără, ar fi deposedat-o, prin violențe, de o geantă, care conținea două portmonee cu documente, carduri bancare și aproximativ 50 de lei, prin aceea că ar fi lovit-o cu palma la nivelul feței, ar fi tras-o de păr, de haine și de geantă, agresiuni în urma cărora tânăra a căzut la sol.

Prejudiciul total astfel cauzat a fost estimat la 100 de lei.

În urma agresiunii, tânăra din comuna Săcădat, județul Bihor, a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare între 2 și 3 zile de îngrijiri medicale.

La data de 15 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei l-au prezentat pe bărbatul de 36 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Distribuie