Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
iul. 04, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 650 vizualizari
La data de 3 iulie, în urma investigațiilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, la data de 3 iulie, în jurul orei 17.30, acesta s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 200 de metri față de fosta concubină, o femeie de 33 de ani, din Oradea și de locuința acesteia, încălcând astfel măsurile dispuse printr-un ordin de protecție emis împotriva sa, la data de 13 iunie, de către o instanță de judecată, în urma faptului că, în cursul anului 2024, bărbatul ar fi hărțuit-o pe aceeași femeie, fapte pentru care acesta este cercetat de polițiști în cadrul unui dosar penal, întocmit la data de 10 iunie a.c..
De asemenea, în același context, tot la 3 iulie, aflându-se în parcarea din fața locuinței femeii, pe fondul unui conflict spontan cu cumnatul acesteia, un bărbat de 48 de ani, din Oradea, i-ar fi aplicat acestuia o lovitură, cu o macetă, în zona antebrațului.
În urma agresiunii, bărbatul de 48 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 4 și 6 zile de îngrijiri medicale.
La data de 4 iulie, polițiștii Biroului Poliției de Proximitate l-au prezentat pe bărbat de 35 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
dec. 02, 2024 0
nov. 30, 2024 0
nov. 29, 2024 0
nov. 27, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!