Un bărbat cercetat pentru comercializarea de produse contrafăcute și înșelăciune, reținut de polițiștii din Bihor

La data de 20 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au pus în executare un mandat de aducere față de un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare și înșelăciune.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, la data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 14.30, în timp ce se afla în fața unui magazin de pe Bulevardul Decebal din municipiul Oradea, județul Bihor, bărbatul ar fi deținut și oferit spre comercializare, în schimbul sumei de 500 de lei, un telefon mobil contrafăcut, purtând însemnele și inscripțiile unei mărci consacrate, fără a deține documente de proveniență.

De asemenea, la data de 13 iunie, în intervalul orar 10.30 – 11.00, în timp ce se afla în incinta unui centru comercial din municipiul Oradea, l-ar fi indus în eroare pe un orădean, căruia i-ar fi oferit spre vânzare tot un telefon mobil contrafăcut, fără documente de proveniență, purtând însemnele și inscripțiile unei mărci consacrate, pe care l-ar fi prezentat ca fiind original, determinându-l astfel să-l achiziționeze, în schimbul sumei de 1.500 de lei.

Totodată, la data de 16 august, în intervalul orar 18.30 – 19.30, în timp ce se afla în fața unui magazin de pe Bulevardul Dacia, din municipiul Oradea, bărbatul l-ar fi l-a indus în eroare pe un orădean, căruia i-ar fi oferit spre vânzare, fără documente de proveniență, un telefon mobil contrafăcut, purtând însemnele și inscripțiile unei mărci consacrate, pe care l-ar fi prezentat ca fiind original, determinându-l astfel să-l achiziționeze, în schimbul sumei de 1.400 de lei.

Valoarea exactă a prejudiciului cauzat titularului de marcă va fi stabilită în urma expertizării bunurilor.

La finalizarea audierii, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Ulterior, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, emisă la aceeași dată, față de bărbat a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

*

Recomandări pentru cetățeni:

• Evitați achizițiile „de ocazie”, mai ales când prețul este mult sub valoarea de piață a produsului original. De cele mai multe ori, un preț prea mic ascunde o contrafacere.

• Solicitați întotdeauna documente de proveniență: factură, chitanță sau certificat de garanție. Lipsa acestora este un semnal de alarmă.

• Verificați cu atenție ambalajul, logo-ul și calitatea materialelor. Produsele contrafăcute au deseori finisaje slabe, erori de tipărire sau diferențe de nuanță.

• Cumpărați doar din magazine autorizate sau de la comercianți care inspiră încredere și pot fi contactați ulterior în caz de probleme.

• Nu vă lăsați convinși de vânzători insistenți, care dau impresia că oferă o „super ofertă” doar pe loc. Astfel de abordări sunt specifice înșelăciunilor.

• Sesizați la poliție orice situație suspectă, pentru a preveni și alte victime.

Distribuie