Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 01, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 836 vizualizari
La data de 28 iunie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
Din cercetări a rezultat că, la data de 27 iunie, în jurul orei 20.22, acesta ar fi acostat o femeie de 78 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce aceasta încerca să deschidă, cu cheia, ușa apartamentului său, dintr-un bloc de locuințe din Oradea, ar fi împins-o în interiorul apartamentului și ar fi amenințând-o cu acte de violență pentru a nu solicita ajutor, încercând să pătrundă într-una dintre camere, pentru a căuta obiecte de valoare. Femeia s-ar fi îmbrâncit cu acesta, moment în care, în apărarea sa ar fi intervenit alte două persoane, aflate pe casa scării imobilului, fapt care l-ar fi determinat pe bărbat să întrerupă săvârșirea faptei și să părăsească locuința femeii.
În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 4 și 6 zile de îngrijiri medicale.
La data de 28 iunie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei l-au prezentat pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0