Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 27, 2017 Redacţia BihorŞtiri.ro Baschet 0 2627 vizualizari
Obadiah „Obie” Trotter, american cu cetăţenie maghiară, a semnat un contract cu CSM Oradea şi devine conducător de joc al echipei de baschet masculin. Născut pe 9 februarie 1984, Trotter măsoară 1.85 metri și evoluează la poziția 1. El a absolvit universitatea Alabama A&M, în anul 2006. Conform celor transmise de CSM, patru ani mai târziu, Obie a fost desemnat SWAC Player of the Decade – adică cel mai bun jucător al conferinței în care a jucat la nivel universitar, având 1726 puncte marcate, 466 pase decisive, 346 intercepții și 228 coșuri de trei puncte marcate. În sezonul 2004/05, Trotter a fost liderul înregii ligi universitare la intercepții, cu o medie de 3.91 pe partidă.
Aflat pentru prima dată la o echipă românească, baschetbalistul de culoare are o bogată experiență. După patru sezoane în NCAA, el a strâns deja 12 stagiuni în baschetul european. Angajamentele sale au fost cu ießen 46ers (Germania), Etendard de Brest (Franța), Torpan Pojat (Finlanda), Szolnoki Olaj KK (Ungaria), Nizhny Novgorod, Triumph Lyubertsy (Rusia), KAOD, Koroivos Amaliadas (Grecia), Enel Brindisi (Italia) și Pierniki Toruń (Polonia). Pe lângă campionatele țărilor în care a fost legitimat, Trotter bifat participări în Liga Adriatică, Liga VTB, FIBA EuroChallenge, EuroCup. De notat că Trotter a ajutat-o pe Szolnok să se califice la Final Four-ul EuroChallenge din 2012 și 2014. Palmaresul său cuprinde două trei titluri de campion al Ungariei, respectiv câte o finală de campionat în Finlanda și Polonia. Trotter a jucat pentru echipa națională a Ungariei în campaniile de calificare pentru EuroBasket din 2011 și 2013. Contractul semnat cu clubul Municipalităţii orădene este valabil, deocamdată, pentru sezonul 2017 / 2018.
aug. 30, 2017 0
aug. 28, 2017 0
aug. 24, 2017 0
aug. 14, 2017 0
nov. 14, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 06, 2024 0