Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 22, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 921 vizualizari
Un nou câștigător a fost desemnat azi, 22 februarie, la tombola organizată în cadrul campaniei Primăriei Oradea pentru stimularea plății online a impozitelor și taxelor locale.
La această extragere au fost înscriși 4.067 de contribuabili care și-au plătit online impozitele datorate pentru anul în curs, în perioada 12 – 18 februarie 2024.
Extragerea computerizată l-a desemnat câștigător pe Osvat Sergiu Șerban, domiciliat pe strada Alexandru D. Xenopol, care va fi înștiințat prin adresă la domiciliu cu privire la posibilitatea ridicării premiului de la sediul Primăriei, în termen de 30 de zile.
Voucherul oferă o zi de acces la Aquaparkul Nymphaea pentru 2 adulți și 2 copii sub 18 ani şi este valabil până la sfârșitul anului. Alte cheltuieli din incinta aquapark-ului vor fi suportate de câștigători.
Conform regulamentului, au fost extrase și două rezerve, care ar putea beneficia de premiu în cazul în care câștigătorul, din diverse motive, nu își va revendica voucherul în termenul prevăzut.
Campania municipalității se numește „În 2024, Online câștigi mai mult decât Dublu”, întrucât anul acesta bonificația pentru cetățenii care plătesc online a crescut de la 8% la 10% (procentul maxim permis de lege), față de cei care aleg plata la ghișee (chiar și POS), CEC, Poștă etc., care primesc o bonificație de numai 4%.
Condiţii de participare
La această campanie participă persoanele fizice și juridice care în perioada 09 ianuarie – 1 aprilie 2024 își plătesc online, prin portalul www.oradea.ro, www.ghiseul.ro sau prin aplicația pentru dispozitive mobile Plata impozite MobilePay din Google Play Store, impozitele pe clădire, teren și/sau auto datorate către bugetul local pentru anul în curs.
Următoarea extragere va avea loc în data de 29 februarie.
Premiile sunt suportate din sponsorizări primite cu această destinație.
Precizări
Câștigătorilor li se va înmâna un card personalizat emis de către administratorul Aquapark-ului, care va fi prezentat obligatoriu la accesul în Aquapark.
În situația în care din grupul de persoane nu face parte și persoana desemnată câștigătoare, se va prezenta o copie a cărții de identitate a acesteia.
De asemenea, în cazul câștigătorilor persoane juridice, la accesul în Aquapark se va prezenta de către grup o adresă din partea persoanei juridice, prin care sunt nominalizate persoanele care compun grupul respectiv.
Accesul în cadrul Aquapark-ului se poate face doar pe bază de rezervare prealabilă, cu cel puțin 3 (trei) zile înainte de data dorită și în limita locurilor disponibile. Rezervarea se face de luni până duminică, în intervalul orar 10 – 21, la numărul de telefon 0771.355.322.
sept. 08, 2024 0
mai 15, 2024 0
sept. 25, 2023 0
mart. 30, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0