Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 17, 2012 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0 1810 vizualizari
Studenţii orădeni şi-au demonstrat dezinteresul faţă de alegerile organizate la Universitate. Deşi ei au şansa de a decide cine îi va reprezenta în Senat, se pare că tinerii din Oradea nu cred în ajutorul pe care l-ar putea oferi nişte lideri.
Aşa se face că la primul tur de scrutin, organizat luni la Universitate, aproximativ 2% din studenţi au venit la vot. Mai exact, din cei aproximativ 17.000 de studenşi, doar 400 au venit la urne. Pentru ca votul să fie valid, ar fi fost necesar ca măcar jumătate din totalul elevilor să-şi arate interesul.
În această situaţie, votul se repetă.
“Conform Regulamentului de organizare si desfasurare a alegerilor si concursurilor pentru structurile si functiile de conducere din Universitatea din Oradea, aprobat de Senat, alegerile sunt statutare daca la vot participa majoritatea studentilor facultatii, respectiv ai universitatii.
La scrutinul de ieri conditia majoritatii nu a fost indeplinita, astfel cel de-al doilea scrutin se va organiza miercuri, 18 ianuarie 2012”, se arată în comunicatul transmis de Universitate.
Alegerile au loc între orele 8.00 şi 18.00, la Sala de Jocuri Sportive.
Studenţilor le este atrasă atenţia că de această dată nu mai este necesar ca jumătate plus unul din cei 17.000 de elevi să vină la urne, ci se va ţine cont doar de dorinţa celor care se prezintă.
nov. 21, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0