Administaţia Bazinală de Apă (ABA) „Crișuri” a semnat Contractul de Finanțare privind un proiect numit “Planul pentru Prevenirea, Protecţia si Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în bazinul hidrografic Crişuri”. Finalitatea palpabilă va fi realizarea a patru hărți de hazard la inundații aferente celor patru cursuri de apă din spaţiul hidrografic Crişuri. Concret, este vorba despre zona râurilor Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru şi Crişul Alb, despre care specialiștii spun că sunt supuse hazardului la inundaţii pe o suprafaţă de 13.786 km². Comitetul de Bazin, care a avut pe ordinea de zi și acest subiect s-a întrunit luni, 21 martie, la Oradea, la Hotel Continental, în prezența prefectului Gavrilă Ghilea, dar și a altor șefi de instituții. Proiectul presupune elaborarea hărţilor de hazard la inundații, elaborarea Planului de Prevenire, Protecţie şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor, managementul proiectului și evaluarea strategică de mediu. Conform celor reliefate în cadrul discuțiilor despre acest proiect, urmează să se asigure baza necesară pentru dezvoltarea infrastructurii de gospodărire a apelor, în conformitate cu abordările şi politicile europene privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii.Cum se fac hărțile de hazard
Elaborarea hărţilor de hazard la inundații (inundabilitate) constă în efectuarea de zboruri aeropurtate (avion, elicopter), în urma cărora se va obtine modelul digital al cursului de apă şi al zonei adiacente acestuia. Pe lângă aceste zboruri, se vor efectua lucrări de teren, respectiv ridicări topografice convenţionale, care constau în realizarea bazei de date topografice și care au ca rezultat editarea de hărţi în format GIS, precum şi efectuarea de studii hidraulice, hidrologice şi de management al bazinului hidrografic. Pe baza acestor informaţii, hărţile de hazard la inundații vor indica cu exactitate zonele inundabile din bazinul hidrografic Crișuri.
Finanţarea proiectului este asigurată în proporţie de 80% din fondurile Uniunii Europene, restul de 20% fiind asigurat de la bugetul de stat. Valoarea totală a proiectului este de 2.844.188,4 lei fără TVA (3.526.793 lei cu TVA). Hărţile de hazard la inundaţii pentru bazinul hidrografic Crişuri vor fi elaborate până la 31 decembrie 2012.
Accesați acest link pentru imagini de la reunirea de azi a Comitetului de Bazin.




