Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
sept. 20, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 6 2990 vizualizari
O proaspătă mămică și-a dat duhul la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Județean de la Oradea. Cazul s-a întâmplat la sfârșitul lunii martie, însă nici conducerea de atunci a Maternității, nici cea de la Județean și nici cea a Primăriei Oradea (care administra ambele unități sanitare) nu a făcut publică întâmplarea tragică. Motivul e lesne de înțeles: concluzia echipei de anchetă trimisă în Bihor de fostul ministru al Sănătății, Cseke Attila, este că moartea femeii s-a datorat unei infecții nosocomiale. Adică se datorează condițiilor nu tocmai bune din spitalul în care a fost tratată. Se pare că nimeni nu a fost tras la răspundere (și, aparent, nici nu poate fi făcut responsabil). Gavrilă Grebenișan, ultimul director al Spitalului de Obstetrică și Ginecologie de la Oradea (SOGO), cel pe vremea căruia s-a înregistrat cazul, își apără subordonații de la Maternitate spunând că Raportul Corpului de Control este ambiguu și că infecția ar fi putut fi contractată în perioada de internare a femeii în Spitalul Județean. La rândul ei, dr. Carmen Pantiș, ex-manager al Județeanului (predecesoare a lui Grebenișan în această funcție), nu are dubii: pacienta a venit de la Maternitate cu infecția deja instalată. Dar, totuși, cui i se datorează moartea infirmierei care nu va apuca să-și crească copilul adus pe lume?
Mușamalizare sau amnezie?
Bihorstiri.ro a obținut Raportul echipei constituite în urma morții femeii în vârstă de 30 de ani. Defuncta era infirmieră la Spitalul Județean. Tragedia s-a pterecut în 27 martie 2011. Veridicitatea documentului pe care apare și semnătura fostului ministru de resort (Cseke Attila) a fost confirmată de directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dr. Marius Pîrcioagă. Acesta susține că raportul a ajuns și la primarul Ilie Bolojan în calitatea lui de șef al administrației locale care gestionează cele două spitale care, între timp, au fuzionat. Victima cazului ascuns de autoritățile locale (deși ele își fac un titlu de glorie din transparența cu care administrează spitalele de când acestea au trecut sub pălăria Municipalității) se numește Simona Floarea Bodea. Suspectată, inițial, de gripă nouă (AH1N1), ancheta medicală comandată de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a relevat în cele din urmă că decesul a fost cauzat de o infecție intraspitalicească. Raportul Corpului de Control trimis în teritoriu de Cseke Attila este unul cel puțin critic la adresa conducerii fostei Maternități. Moartea lăuzei poate avea legătură cu condițiile nu tocmai conforme cu standardele, descoperite de același corp de control al ministrului Cseke. Detalii despre cele găsite apar în același Raport.
Succesia evenimentelor
Conform celor menționate în Raportul aferent anchetei, Simona Bodea era însărcinată în 35/36 de săptămâni în momentul în care, încă din 3 martie, medicul ei obstetrician i-a recomandat internarea pe fond de obezitate, scolioză dublă toraco-lombară, edeme la membrele inferioare (picioare umflate) și de tuse seacă și dispnee. În urma unui tratament cu antibiotice și datorită unei aparente evoluții pozitive a stării ei de sănătate, gravida va fi externată în data de 7 martie. În scurt timp, femeia a început să se simtă rău prezentând astenie, oboseală, senzație de sete, frisoane, stare febrilă (peste 38 grade) și tuse. A urmat reinternarea la SOGO, pe secția de pe care a fost externată. „În ciuda tratamentului medicamentos perfuzabil, evoluția este nefavorabilă, continuând deprecierea funcțiilor organelor vitale ale pacientei”, motiv pentru care se hotărăște transferul pe Secția de ATI a spitalului. Raportul Corpului de Control ministerial precizează că examenul radiologic a evidențiat „focare de condensare pe ambele câmpuri pulmonare bazale”, ceea ce înseamnă că cei doi plămâni ai femeii aveau probleme serioase. Cu toate acestea, doar a doua zi s-a decis consultarea unui medic infecționist, acesta făcând parte, în 12 martie, din echipa interdisciplinară în care au fost directorul (medical) al Maternității, obstetricianul de gardă, medicul curant al pacientei, șeful de la ATI și un cardiolog. Medicii hotărăsc să o supună pe femeie unei cezariene pentru a scoate copilul în condiții bune. Lucru care se și întâmplă, bebelușul adus pe lume fiind sănătos, fetița cântărind 2.900 grame și adaptându-se la viață în mod corespunzător. În același timp, apare suspiciunea de infecție cu virusul gripei noi. Femeia pare să își revină după operație, dar ameliorarea stării ei de sănătate a fost doar de moment.
Transferată la Județean
În data de 12 martie s-a cerut consult din partea unui pneumolog, iar acesta a decretat: sindrom de detresă respiratorie. Prin urmare, Simona Bodea va fi transferată la Secția ATI de la Spitalul Județean, starea ei înrăutățindu-se atât de tare încât a fost nevoie de intubare oro-traheală. Adică respirație asistată. Internarea la Județean a fost consemnată în 13 martie, la ora 23:45. Din nefericire, potrivit Raportului aprobat de ministrul Cseke Attila, „evoluția este nefavorabilă, pacienta, prezentând semne de plămân de șoc este intubată oro-traheal și ventilată mecanic”. Cazul a fost interpretat ca „pneumonie mixtă virală și bacteriană cu suspiciune de infecție gripală cu H1N1”. În ciuda antibioticelor, antiviralelor, anticoagulantelor, vitaminelor și protectoarelor gastrice administrate, după 2 săptămâni, în data de 27 marttie, ora 5:30, pacienta intră în stop cardio-respirator”. După ce, la început, a răspuns la manevrele de resuscitare, oprirea inimii s-a produs din nou, iar operațiunea de resuscitare nu a mai avut succes. Decesul Simonei Bodea a fost declarat două ore mai târziu, la 7:30. Raportul rezultat din anchetarea acestui caz menționează că leziunea pulmonară extinsă a fost confirmată de autopsie. Altfel spus, bronhopneumonia a fost cauza insuficienței respiratorii care a condus la moartea lăuzei. Decesul a fost analizat prin prisma metodologiei privind raportarea și analiza deceselor materne prin risc obstetrical și prin avort, prevăzută în Ordinul 127 din anul 2000 al ministrului Sănătății. În conformitate cu metodologia invocată, Corpul de Control a tras concluzia: „deces matern de cauză indirectă”. Această cauză este și ea nominalizată în documentul invocat în acest material: în baza semnelor și simptomelor prezentate, cazul Simonei Bodea „poate fi încadrat ca infecție nosocomială”. Deci infecție luată din spital. Dar din care?
Cineva e și vinovat?
Actualul manager Gavrilă Grebenișan, cel care a condus Maternitatea înainte ca ea să fie absorbită de Spitalul Județean, a declarat pentru bihorstiri.ro că Comisia nu a dat verdict împotriva Spitalului de Obstetrică și Ginecologie. În opinia directorului, din Raport nu rezultă clar că infecția care a omorât-o pe Simona Bodea a fost luată în cele 6-7 zile de internare la SOGO. „Dar vă rog să nu înțelegeți din asta că dau vina pe Spitalul Județean!”, ne-a spus Grebenișan, adăugând că echipa de control venită din partea Ministerului Sănătății „nu a putut să dovedească” proveniența infecției și că această Comisie face doar presupuneri. Managerul mai spune că în momentul în care un pacient moare, ancheta trebuie să înceapă în unitatea sanitară în care a survenit decesul, după care, dacă e cazul, se extinde și la locul precedentei internări. Nimic de zis: felul în care Gavrilă Grebenișan privește Raportul (care a ajuns la DSP Bihor, la Colegiul Medicilor și la primarul Bolojan) este justificat mai ales prin modul în care documentul a fost redactat. Într-adevăr, nu se spune nicăieri cu subiect și predicat că lăuza, deși a decedat la Spitalul Județean, a luat infecția nosocomială în timp ce se afla „cazată” la Maternitate.
De altă părere este dr. Carmen Pantiș, fosta șefă de la Județean. Aceasta ne-a declarat telefonic și fără loc de dubiu că Simona Bodea a venit de la Obstetrică/Ginecologie cu infecția deja instalată. „Nu este exclus să se fi suprainfectat între timp, dar pacienta avea deja stafilococul în ea”, afirmă medicul, menționând că infirmiera lăuză a fost monitorizată în permanență de dr. Florian Sabău. Pantiș mai spune că transferul femeii a fost decis de dr. Octavian Teodorescu (șeful Secției de ATI de la SOGO) tocmai pentru că starea ei s-a deteriorat foarte mult, iar sistemul de asistare a respirației de la Județean este mai performant decât cel de la Maternitate (actualul Staționar III al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea). Se pare că și directorul DSP înțelege din documentul întocmit de Comisia de anchetă că infecția a provenit de la Obstetrică/Ginecologie.
Explicația doctorului Pîrcioagă este simplă: femeia nu a fost operată la Spitalul Județean, iar stafilococul recoltat din rana post-operatorie nu avea cum să își aibă originea altundeva decât în unitatea în care a avut loc intervenția chirurgicală (operația de cezariană).
În acest ping-pong, Raportul Corpului de Control este cel care face lumină. Nu pot fi ignorate următoarele aspecte din perioada petrecută de Simona Bodea la SOGO, evidențiate în Raport:
– femeii i-a fost recoltat exudat faringian în 12 martie, la 9 zile de la debutul afecțiunii respiratorii și la 5 zile de la internare, deși metodologia prevede clar că probele se recoltează în primele 3 – 4 zile;
– conform rezultatului autocontrolului de la Maternitate (subiect al aceleiași anchete), pe secțiile OB II și ATI, dar și în blocul operator au fost identificați stafilococi, printre care și cel descoperit în secreția purulentă din plaga operatorie a pacientei transferate la Spitalul Județean. Dacă la acestea adăugăm că femeia născuse un copil prin cezariană în 12 martie (deci a fost supusă unei intervenții chirurgicale și a rămas cu o „plagă operatorie”), originea infecției intraspitalicești nu ar mai trebui să fie un mister.
Nereguli peste nereguli
Cei cinci membri ai Corpului de Control au notat o serie de observații care subliniază superficialitatea modului în care femeia a fost tratată la SOGO. Exemplu: la internare (3 martie), în ciuda foii de observație în care a fost trecută prezența ralurilor crepiante, „nu s-a cerut examenul radiologic pulmonar”. De asemenea, lucru subliniat și de directorul DSP Bihor, consultul infecționistului nu a fost solicitat decât la 9 zile de la internare. Mai mult, suspiciunea de gripă nouă, avansată de personalul de la Maternitate, nu putea sta în picioare: pacienta era angajată ca infirmieră la Spitalul Județean și fusese vaccinată împotriva virusului gripal de tip nou. Maternitatea nu a excelat, pare-se, nici în aplicarea procedurilor administrative. Conform celor descrise în Raport, unitatea spitalicească condusă de Gavrilă Grebenișan nu a raportat în 48 de ore decesul matern către DSP Bihor și Ministerul Sănătății. De altfel, dr. Marius Pîrcioagă a declarat pentru bihorstiri.ro că a aflat de această tragedie doar pe linie neoficială, el fiind cel care a contactat conducerea spitalului pentru confirmare și lămuriri. Corpul de Control al lui Cseke Attila a mai notat că decesul Simonei Bodea nu este ceva singular și că, în prima parte a anului 2011, la SOGO au mai fost „cel puțin 3 cazuri care ridică suspiciuni de diagnostic și conduită terapeutică inadecvată”. În acest context, anchetatorii de la MS precizează că un caz similar s-a lăsat cu moartea unei femei, iar un altul a condus la decesul unui nou-născut. Dr. Marius Pîrcioagă spune că, deși a cerut imediat anchetă de la București, Corpul de Control nu a putut veni la Oradea decât în data de 31 mai. Echipa trimisă de MS a fost formată din: directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică și Control în Sănătate Publică din cadrul ministerului de resort – dr. Amalia Canton, medicul primar obstetrician/ginecolog Lucian Pușcașiu de la Spitalul Județean Târgu Mureș, epidemiologul Rodica Radu de la Centrul Regional de Sănătate Publică de la Cluj-Napoca, consilierul superior dr. Florentina Iacobi de la Compartimentul Control – Direcția Audit și Control din MS, respectiv dr. Dan Francisc Iosif – inspector în cadrul Direcției Asistență Medicală din MS. Controlul a fost efectuat în perioada 31 mai – 2 iunie, vizând nu doar cazul decesului infirmierei în vârstă de 30 de ani, ci și organizarea și funcționarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, proaspăt comasat cu Maternitatea. Și în cadrul acestei anchete, Corpul de Control a găsit o serie de nereguli (inclusiv administrative). „Procesul de reorganizare a unității sanitare (comasarea) a generat pe perioada tranziției o seride deficienție în modul de asigurare a coordonării activității la nivelul Staționarului III (Maternitatea) din punct de vedere medical și administrativ”, se arată în cadrul Concluziilor trase de Corpul de control venit de la Ministerul Sănătății. De asemenea, se consemnează că desemnarea, prin decizie a managerului Spitalului Județean, a unui coordonator la nivelul Staționarului III, fără ca funcția respectivă să fie prevăzută în organigrama și în statul de personal a spitalului, „conduce la confuzii și posibile disfuncționalități în organizarea activităților la nivelul acestuia”. Adică debandadă.
Crescătorie de stafilococi
După moartea cu zile a Simonei Bodea, dar mai ales după apariția în teritoriu a Raportului Corpului de Control al ministrului Cseke (elaborat și parafat în data de 1 august 2011), conducerea noii variante a Spitalului Județean a luat măsuri. Nu a pedepsit pe nimeni (cel puțin nu se laudă cu așa ceva nici directorul spitalului și nici Primăria care menține în funcție o conducere asupra căreia planează suspiciunea management-ului defectuos). Directorul Gavrilă Grebenișan ne-a declarat că au fost discuții ample cu directorii medicali și de îngrijiri pentru corectarea deficiențelor rezultate în urma verificărilor. Planul de măsuri a fost elaborat, transmis Primăriei pentru aprobare, avizat și este funcțional. Așa spune managerul. Iar el știe bine că a avut ce corecta. Rezultatele autocontrolului, incluse în Raportul care a constatat moartea lăuzei din cauza unei infecții spitalicești, sunt cel puțin îngrijorătoare. Iată câteva descoperiri: stafilococ aureu pe masa de operație, stafilococ patogen la Secția ATI pe masa de tratamente și pe monitorul aparatului de ventilație, stafilococ hemolitic în blocul operator pe masa de instrumente, același tip de stafilococ în sala septică din blocul operator, respectiv enterococ pe o pensă anatomică, descoperit la controlul sterilității. Totodată, Raportul aprobat de ministrul Cseke Attila arată că la aprovizionarea și utilizarea dezinfectantelor nu se efectuează în funcție de tipul de risc infecțios identificat pentru fiecare secție și că se folosește același dezinfectant pe perioade mai mari de 6 luni. Neregulile de mai sus au fost constatate în perioada ianuarie – martie 2011, când Maternitatea era încă spital de sine stătător. Și când, spre ghinionul ei, Simona Bodea a ajuns să fie internată acolo.
apr. 04, 2025 0
dec. 11, 2024 0
nov. 26, 2024 0
sept. 17, 2024 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
Puteti sa ma ajutati, de cind am fost operata in spitalul judetean, la chirurgie, mor!Dupa operatie 1 ani am tinut regim special, si de atunci nu pot sa mininc nimica , flux continua merge burta! Nu numai mie, si multor cunostinta, si sora mea, care au fost internati acolo. De 5 ani am fost operata si in ultimii 2 ani sint mai bolnava, este cind nici apa nu sta in mine.Vara trecuta la fostul spital de copii , la analiza au gasit 2 feluri de bacterii, unu auriu si inca unu. Degeaba pling la medic de fam.scrie incontinuare medicamentele care contin lactoza si scrie pe prospect ca provoaca diaree.De un an nu consum lactate , lapte, brinza….Unde sa apelez, ce sa fac? Nu mai pot sa suport.