Twente – mai tare ca moldovenii lui Porumboiu; 2-0 dar două goluri controversate

FC Vaslui a fost învinsă în deplasare cu scorul de 2-0 de formaţia olandeză Twente Enschede, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Moldovenii au jucat retras cu Twente, preferând să se apere, însă în minutul 34 planurile le-au fost date peste cap de arbitru, care a dictat penalty, la un contact dintre Adailton şi Leugers.

Vaslui a avut o bară în minutul 15, însă Janko avea să îşi ducă echipa în avantaj de la punctul cu var. Vaslui a reuşit să înscrie pe final de repriză, dar golul lui Wesley a fost anulat, tuşierul indicând o poziţie de ofsaid.

Partea a doua a continuat în acelaşi ritm, dar moldovenii au greşit în apărare la o fază fixă din minutul 57, iar Janko a reuşit dubla după ce a reluat în plasă un balon venit din bară.

Partida retur va avea loc la 3 august, de la ora 20.45, pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ. Speranţe ar mai fi dacă ne gândim că:

– FC Vaslui a avut o bară la 0-0

– penaltyul din care olandezii au deschis csorul numai penalty nu a fost

– Vasluienii au marcat la 1-0 dar golul a fost anulat

– Al doilea gol al gazdelor a fost înscris după o poziţie de ofsaid reactivată.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

62 + = 72