Turcul Mehmet a fost oprit de polițiștii de frontieră bihoreni

polfrontAnul 2015 nu va fi lipsit, aparent, de tentative de trecere ilegală a frontierei cu Ungaria. Joi, 15 ianuarie, o patrulă a poliţiştilor de frontieră din zona Borş a depistat un bărbat care se deplasa pe jos, pe câmp, spre linia de frontieră. Cel în cauză a fost oprit la aproximativ 150 m de frontiera cu Ungaria şi, conform procedurilor, a fost condus la sediu pentru cercetări. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, după verificările efectuate, s-a făcut lumină în privința identității respectivului. Este vorba despre un turc de 29 ani. Acesta încerca să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Spaţiul Schengen deoarece nu deţinea documente legale. Bărbatul are acum dosar penal pe numele său pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 4 =