Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 24, 2011 Florin Coman Muzică 0 1312 vizualizari
Peter Buck, Mike Mills si Michael Stipe au anuntat ieri, 21 Septembrie 2011 ‘Ca si prieteni de o viata si parteneri, am decis sa ne incheiem activitatea ca si trupa.’
‘De-a lungul celui mai recent turneu al nostru si in timp ce lucram la ‘Collapse into Now’ si alcatuiam retrospectiva celor mai cunoscute hituri RE.M., am inceput sa ne intrebam ce va urma de acum inainte?’, a comentat Mike Mills. ‘Am trecut prin amintirile si muzica noastra din ultimelor 3 decade iar asta a fost o adevarata calatorie. Am realizat ca aceste piese par sa traga o linie naturala la finalul acestor 31 de ani in care am muncit impreuna. Momentul pare pur si simplu potrivit.’
R.E.M. sunt unici in sensul in care par in continuare acelasi grup de prieteni din Athens, Georgia, care a plecat la drum impreuna in anul 1979. Componenta trupei a ramas neschimbata intr-o cariera de peste 15 albume de studio, cu un succes global de rasunet. Singura persoana care a fost nevoita sa paraseasca grupul este tobosarul Bill Berry, care s-a retras la doi ani dupa ce a suferit un anevrism cerebral pe scena, in timpul turneului ‘Monster’ din anul 1995. El nu a plecat din trupa pana cand nu a obtinut promisiunea colegilor ca vor continua sa cante in acelasi stil si componenta: ‘Bill a insistat sa ramana, daca plecarea lui ar fi dus la destramarea trupei’ isi aminteste Michael Stipe.
Mills adauga: ‘Noi am fost mereu o trupa in cel mai pur sens al cuvantului. Frati care se iubesc si respecta cu adevarat intre ei. Astfel, ne simtim oarecum ca niste pionieri – am fost mereu in armonie, nu am avut caderi, certuri sau nevoie de interventia avocatilor. Am luat decizia asta impreuna, amical si avand mereu in vedere interesul fiecaruia dintre noi’.
httpvhd://www.youtube.com/watch?v=xwtdhWltSIg&ob=av2n
‘Un intelept a spus odata – ‘adevaratul talent cand tine vorba de petreceri sta in a sti cand sa te retragi’, declara Michael Stipe. ‘Am construit ceva extraordinar impreuna. Am reusit. Iar acum ne vom retrage. Sper ca fanii nostri vor realiza ca nu a fost deloc o decizie usoara; dar totul trebuie sa aiba un sfarsit la un moment dat; am vrut sa o facem asa cum trebuie, sa o facem in felul nostru propriu. Trebuie sa multumim tuturor celor care ne-au ajutat sa fim R.E.M. toti acesti 31 de ani, sa ne aratam recunostinta cea mai profunda celor care ne-au permis sa fim ceea ce suntem. A fost extraordinar.’
Buck povesteste: ‘Unul dintre lucrurile care au fost mereu extraordinare in legatura cu R.E.M., este acela ca albumele produse si piesele cantate, au insemnat la fel de mult pentru fani ca si pentru noi. A fost si este inca foarte important pentru noi sa le facem asa cum simtim. A fost un dar incredibil faptul ca am putut face parte din viata atator oameni’.
‘Mike, Micheal, Bill, Bertie si cu mine ne despartim ramanand foarte buni prieteni. Stiu ca ma voi reintalni cu ei in viitor, la fel cum stiu ca ma voi reintalni cu toti cei care ne-au urmat si sustinut de-a lungul anilor Chiar daca ne vom vedea doar in aripa de viniluri a unui mic magazin de muzica, sau in randul din spate al unui club; privind un grup de tineri de 19 ani care incearca sa schimbe lumea.’
R.E.M. vor lansa un album Greatest Hits care va ilustra cele mai bune piese ale intregii lor cariere. Discul va fi un produs Warner Brothers si va aparea in luna Noiembrie.
mart. 02, 2013 0
iul. 07, 2022 0
feb. 21, 2020 0
oct. 24, 2019 0
iul. 31, 2019 0