După cum informează poliţiştii bihoreni, un orădean de 34 de ani, în timp ce conducea o maşină cu numere de Elveţia, dinspre Cluj, la efectuarea unei manevre de depăşire în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea interzisă”, a trecut peste axul longitudinal al liniei continue. Drept urmare, autovehiculul cu pricina a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de un clujean de 36 de ani. Biroul de Presă al IPJ relatează că în urma impactului, primului autoturism i s-a desprins roata stânga faţă, fiind proiectată în parbrizul unei maşini care circula, regulamentar, pe direcţia Cluj – Oradea. În urma accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autoturism, a suferit leziuni uşoare. Cercetările în cauză continuă.