Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 16, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1122 vizualizari
Luni, 15 februarie, în mai puțin de 11 de ore, în județul Bihor s-au produs trei incendii a căror cauză probabilă a constituit-o coșul de fum necurățat de funingine.
Din fericire, datorită sesizării în timp util a celor trei evenimente și a operativității echipajelor de pompieri militari, două din cele trei incendii nu s-au soldat cu pagube, iar în cazul unuia dintre acestea, daunele au fost minime.
Astfel, pompierii Detașamentului 2 Oradea au stins în câteva minute, un incendiu izbucnit la podul unei locuințe de pe strada Olimpiadei din municipiu, limitând pagubele la circa 0.5 metri pătrați astereală acoperiș, iar echipajele de pompieri militari ale Detașamentului 1 Oradea și ale Gărzii 1 Mai au localizat și lichidat rapid două incendii izbucnite la coșurile de fum ale două locuințe situate pe strada Cardinal Iuliu Hossu din Oradea, respectiv pe strada Trandafirilor din Sânmartin, reușind să împiedice producerea de pagube materiale .
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” atrag atenția bihorenilor că anual, în perioada sezonului rece, printre cele mai frecvente împrejurări determinante ale incendiilor se regăsesc coșurile de fum necurățate de funingine, deteriorate sau amplasate necorespunzător ori neprotejate termic față de mijloacele combustibile.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de situaţii, ce se pot solda cu mari daune materiale sau chiar pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor recomandă populaţiei respectarea cu stricteţe a următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
• Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic de persoane specializate şi autorizate;
• În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
• Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; În spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
• La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puțin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
• Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
• În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
• Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
• Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0