Trei clasări pe podium pentru sportivele de la Crișul la Cupa Mureșul Cis Gaz

Tinerele judoka de la clubul orădean Crișul au obținut rezultate remarcabile la întrecerile turneului internațional dotat cu Cupa Mureșul Cis Gaz, competiție care s-a desfășurat la Târgu Mureș. Astfel, orădencele și-au adjudecat trei medalii și un loc 5, la o competiție care a reunit la start 850 de sportivi de la 77 de cluburi din Japonia, Ungaria, Serbia, Moldova, Ucraine, Bulgaria și Romania.

Competiția a fost organizată la categoriile de vârstă de U15, U13, U11 și U9, iar elevele antrenoarei Olimpia Ianc au reușit să își adjudece o medalie de argint și două de bronz.

Principala performeră dintre sportivele clubului Crișul s-a dovedit a fi Roxana Cozma, în limitele categoriei 48, ca U15 (junioare III), unde s-a clasat a II-a.

Pe locul III și, implicit, în posesia medaliilor de bronz au intrat Gyoker Iasmina, la 57 kg – U13 (junioare IV) și Patricia Pintea, la categoria 48 kg de la U11.

Chiar dacă s-a situat în afara podiumului, o comportare bună a avut și Oana Tamaș, situată pe locul 5, în cadrul categoriei 29 kg de la U11.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 3 =