Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 18, 2015 Andrei Şandor Administrație 0 1652 vizualizari
O informație care nu a făcut mare vâlvă merită atenție. Săptămâna trecută, Comisia Juridică (foto – FAN) a Senatului României a decis să s-ar impune măsuri în privința Ordonanței de Urgență 55 din 2014 a Guvernului Ponta, care a făcut posibilă trecerea la alt partid a aleșilor locali / județeni, a președinților de consilii județene și a primarilor fără ca aceștia să trebuiască să renunțe la funcțiile în care au fost aleși. Manevra a fost gândită de ministrul de atunci al Administrației, pesedistul Liviu Dragnea, în plină campanie electorală prezidențială.
Potrivit celor decise recent de Comisia Juridică a Senatului, toți acei traseiști care au ales să beneficieze, acum un an, de binefacerile Ordonanței cu pricina ar urma să își piardă mandatele, iar primarii și șefii de CJ-uri ar urma să revină la partidul de la care au plecat. Pentru ca cele stipulate în Raportul aprobat de senatorii juriști să intre în vigoare, va fi nevoie și de un vot favorabil în plenul Senatului. Dacă va fi adoptată modificarea propusă, „în cel mult 7 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei legi (n.b.: de la publicarea în Monitorul Oficial), consiliile județene și locale se vor întâlni într-o ședință extraordinară pentru a lua act, prin hotărâre adoptată prin vot deschis, de încetarea mandatelor consilierilor județeni și locali care a optat pentru apartenența la un alt partid politic decât cel al cărui membru era la data la care a fost ales”, scrie comisarul.ro.
În Bihor, cele mai sonore nume de aleși care au profitat de OUG 55 se numără consilierul local Adelina Coste (plecată la PSD de la PDL) și consilierii județeni Vasile Petruț și Alina Popa (ambii renunțând la culorile PPDD pentru a intra în grupul de consilieri social-democrați), respectiv colegii lor Dorel Dume și Florian Oros care au părăsit și ei PDL pentru PSD.
feb. 29, 2024 0
feb. 15, 2024 0
ian. 15, 2024 0
oct. 27, 2022 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0