Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
mart. 21, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1241 vizualizari
De acum înainte, la solicitarea şi la insistenţele Opoziţiei din Consiliul Judeţean (CJ) Bihor, instituţiile subordonate acestuia vor publica pe internet modul în care îşi cheltuiesc bugetele. Proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de marţi (20 martie) a fost, însă modificat. Tot la insistenţele PNL: liderul de grup Ionel Avrigeanu a cerut ca şi instituţia-mamă, CJ, să facă acelaşi lucru. Adică să arate pe site-ul oficial unde se duc banii publici. Propunerea nu prea a fost pe placul preşedintelui Pasztor Sandor, cel care a încercat să-l îndulcească pe liberal promiţând că, după ce subordonatele vor intra într-un anumit ritm şi lucrurile vor merge bine din acest punct de vedere, urmează ca şi CJ să procedeze la fel. „Peste 2 – 3 luni”, a spus liderul de la prezidiu. „Bun, dacă nu doriţi transparenţă…”, a replicat Avrigeanu. Pentru a nu lăsa situaţia în coadă de peşte şi pentru ca lumea să nu creadă că PNL are dreptate când sugerează că Executivul de la judeţ ar avea ceva de ascuns, Pasztor a revenit şi a spus că nu are nicio problemă cu afişarea cheltuielilor. „Cheltuim mai puţin decât instituţiile subordonate. Şi nu mă obligă nicio lege ca şi CJ să îşi afişeze cheltuielile”, a răspuns preşedintele forului judeţean. Surpriză (sau nu?), votul privind propunerea ca şi Consiliul să îşi publice pe site cheltuielile i-a fost potrivnic lui Pasztor Sandor: 21 – pentru / 12 – contra. Ceea ce înseamnă că şi 4 membri ai coaliţiei PSD/UDMR/ALDE au votat la unison cu cei 17 liberali. Iar apoi, 32 de aleşi judeţeni au fost de acord cu proiectul modificat.
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0