Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1061 vizualizari
De când echipa de baschet a CSM face figuri tot mai frumoase în campionat, conducerea Oradiei se gândește că forțele proaspete pentru acest sport ar putea crește peste tot în oraș grație unor terenuri amenajate de Municipalitate. Mai exact 15 la număr, peste cele deja existente (în Parcul Brătianu sau în Parcul 1 Decembrie). Primăria a anunțat azi că a fost demarată procedura de identificare a locurilor în care, începând din primăvara anului 2013, vor fi amenajate terenuri de mini baschet, pe ambele maluri ale Crișului Repede. „Un teren de minibaschet cu un un singur coș de marcat va avea o suprafață de aproximativ 60 mp, iar unul cu două coșuri, de 120 mp”, se arată în informarea transmisă de Biroul de Presă al Primăriei. Printre locurile deja ochite pentru această infrastructură sportivă se numără zona Sovata (în apropiere de Podul Densusianu) și Parcul Ghioceilor. Municipalitatea se angajează să niveleze terenul, să toarne asfaltul, să monteze coșurile și să împrejmuiască terenul (dacă va fi cazul).
iul. 16, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0