Potrivit lui Florin Blaga (de la UO), în cadrul studiului comandat de OTL au fost măsurate și vibrațiile de pe Podul Dacia, cel reabilitat în cursul verii din anul 2010. Cercetarea s-a făcut pe locații și pe tipurile de tramvai de care dispune OTL. Din punct de vedere al vibrațiilor, cea mai mare scădere a nivelului acestora se înregistrează, după cum era de așteptat, la tramvaiele Siemens: cu 78,74%. În același loc, dar la tramvaiele Tatra, scăderea este de „numai” 62,95%, considerabilă și aceasta. Specialiștii consideră că principalele aspecte care pot ajuta la diminuarea cotelor de zgomot și de vibrație sunt cele legate de verificarea asiduă a căilor de rulare, reducerea vitezei de deplasare a mijloacelor de transport în comun, dar și tipul de tramvaie folosite. În afară de cele 10 garnituri Siemens, prin Oradea mai circulă și acum tramvaie mai vechi, unele având deja la activ aproape 30 de ani de activitate.