Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 14, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1555 vizualizari
Președintele filialei bihorene a ALDE, Traian Bodea, a confirmat oficial un zvon pe care bihorstiri.ro l-a publicat deja: va conduce lista pentru Consiliul Județean (CJ) a partidului, fiind persoana pe care liberal – democrații o vor susține pentru funcția de președinte al forului județean. Bodea promite că va propune o „echipă puternică de consilieri”, ordinea pe listă încă nefiind stabilită.
Șeful ALDE Bihor se arată foarte dezamăgit de cei 8 ani pe care PNL i-a petrecut la cârma județului și vrea ca partidul să ajungă într-o poziție din care să contrabalanseze „administrația totalitară” a liberalilor. Așa cum a mai făcut-o recent, Traian Bodea (foto) a criticat azi (14 martie) PNL pentru nerealizarea anumitor proiecte mult trâmbițate în 2012. De exemplu parcurile industriale despre care președintele Cornel Popa vorbea ca fiind necesare a fi înființate în mai multe zone ale județului nostru. Parcuri care, în mod evident, nu există, iar Bodea consideră că orice explicație privind motivele pentru care PNL nu a reușit să facă mai nimic în acest sens este inutilă. Asta deoarece, crede liderul ALDE Bihor, după modelul Municipiului Oradea, și CJ ar fi putut lucra să acceseze fonduri sau să facă în așa fel încât anumite terenuri să poată fi utilizate pentru realizarea de parcuri industriale (vezi filmarea de mai jos).
Pe de altă parte, administrația PNL a județului, condusă de președintele Popa, e luată în șuturi și pentru lipsa altor proiecte prin care Bihorul s-ar fi putut dezvolta. „Nu există un program turistic, un proiect de anvergură pentru prosperitatea promisă de PNL”, spune Traian Bodea care le transmite liberalilor „clasici” că nu au de ce să se supere pe ALDE, dar au avut 8 ani să demonstreze ce pot. Și, în viziunea Opoziției, nu au reușit să demonstreze mai nimic la județ.
Convins că ALDE va ajunge parte a CJ Bihor, președintele filialei susține că reprezentanții liberal – democraților nu vor sta „ca ghioceii” și își vor face auzită vocea; ba chiar își vor impune punctul de vedere. Traian Bodea crede că este necesară o restructurare la CJ, o regândire a modului de lucru astfel încât activitatea de acolo să devină eficientă și vizibilă. Liderul ALDE se gândește inclusiv la atragerea de specialiști din zona privată, care să ajute la accesarea de fonduri externe nerambursabile, până se mai poate. Iar referitor la cum vor fi motivați acești oameni, Bodea precizează că ei pot primi bonusuri din proiectele europene în care sunt implicați, dar nu lasă deoparte nici aspectul conform căruia mediul de afaceri privat (n.b.: pe care îl cunoaște bine, politicianul fiind și patron de firme) nu o duce grozav în această perioadă, deci un job în administrația publică ar putea deveni tot mai atractiv.
Referitor la șansele lui, președintele Traian Bodea este optimist și spune că are destulă experiență pentru a ocupa fotoliul de șef al CJ Bihor. „E datoria ALDE să vină cu o viziune pentru județ”, a declarat liderul liberal – democraților din județul nostru.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0