Tragedie. A murit primarul comunei Bulz, Mircea Sărăcuț. Avea 54 de ani

Primarul comunei Bulz, Augustin Mircea Sărăcuț, a încetat din viaţă azi, 30 noiembrie 2021, la vârsta de doar 54 de ani. Din primele informaţii, Mircea Sărăcuț a murit în urma unui infarct.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj SAJ Bihor, care deşi a încercat resuscitarea primarului, în cele din urmă a fost declarat decesul.

,,Mircea, cum era cunoscut de toti, a fost ieri la Oradea, am discutat și am glumit împreună, era binedispus și nimeni nu putea bănui că inima ii va ceda câteva ore mai tarziu și va pleca dintre noi!
Om deosebit de atent cu toți cei din jur, prieten adevărat, creștin dispus sa-i ajute pe cei din jur, primar din anul 2004, bun gospodar, iubit de cetățeni, îl vom păstra veșnic în sufletul nostru!
Dumnezeu sa-l odihnească în pace în Împărăția Sa!
Condoleanțe familiei greu încercate!, a transmis și Președintele PSD Bihor, Ioan Mang.

Potrivit cunoscuţilor, Mircea suferea de boli de inimă. „Nu ne vine să credem că s-a întâmplat aşa ceva. Era un om extraordinar, vesel şi plin de viaţă”, spune primarul din Vadu Crișului, Dorel Cosma.

Edilul orașului Aleșd, Ioan Todoca a transmis că Mircea Sărăcuț a fost ”un prieten minutat, un coleg excepțional, un familist, un primar apreciat și iubit de comunitate”.

Mircea Sărăcuț era la al cincilea mandat de primar al comunei Bulz. La cele mai recente alegeri locale el a candidat din partea PSD, partid în care trecuse de la PNL.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 1