Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
oct. 09, 2017 Redacţia BihorŞtiri.ro Sport 0 1647 vizualizari
Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul se felicită: 110 sportivi de toate vârstele şi categoriile au fost implicaţi, în 2017, în Campionatul Judeţean de profil. Asta înseamnă, potrivit şefului Asociaţiei, Mircea Stroe, o creştere cu 50% faţă de anul precedent. De menţionat că s-a lăsat cortina peste sezonul în aer liber pentru arcaşi, în weekend, cu ocazia Cupei Cetăţii. „La categoriile compound şi olimpic au câştigat sportivii Clubului Sportiv Redpoint: Vivien Bălteanu, Alin Mureşan, Victor Antonescu, Jermendy Eugen, Călin Darna şi Horia Trempe-Cotuna. La barebow seniori podiumul a fost ocupat în întregime de arcaşii de la Redpoint (Remus Mariş, Ciprian Izvineanţu şi Cosmin Bota), iar la compound seniori învingător a fost Marin Darna, urmat de Ciprian Mirişan. Una dintre cele mai disputate categorii, cea de seniori arc tradiţional, a fost adjudecată de Ridi Francisc, urmat de Marius Ilea (ambii de la Nomad Archers) şi de Kis-Nagy Zoltan (Phoenix Chişineu-Criş)”, relatează Stroe.
O pată de culoare a acestei ediţii a campionatului a fost cea referitoare la trofee. Ele au fost realizate integral din materiale reciclabile (policlorură de vinil şi sticlă de Murano). „Sticla colorată a fost adăugată vinilurilor de un grup de elevi de la Liceul de Arte, conduşi de profesoara Noemi Janko-Szep. Una dintre elevele care au lucrat la aceste trofee, Teodora Vari, s-a şi ales cu unul dintre ele pentru rezultatele sportive obţinute. Teodora Vari este sportiv legitimat la C.S. Redpoint”, se mândreşte acelaşi şef al Asociaţiei Judeţene, care este şi antrenorul celor de la Redpoint.
În clasamentul general pe cluburi conduce Nomad Archers, urmat de Redpoint Oradea, Phoenix Săcueni, White Lion, Blueline Nojorid şi Haiducii Salonta.
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0