Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 31, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1279 vizualizari
În cadrul conferinţei de presă susţinute astăzi (31 ianuarie) la Oradea, vicepreședintele Parlamentului European, Laszlo Tokes (ales pe lista UDMR) a lansat noi acuze asupra liderilor locali ai Uniunii. Fostul episcop reformat susţine că a aflat din surse neoficiale, că UDMR ar fi încercat să vândă imobilul în care se fală Centrul Cultural Ady Endre. “Centrul Ady Endre este furat de Fundaţia Mecena, de nomenclatura UDMR, care trage foloase şi de la statul român şi de la cel maghiar. Ei recită Deşteaptă-te maghiare!”, a declarat Laszlo Tokes.
“În zadar se luptă Uniunea Europeană împotriva corupţiei la nivel înalt, dacă corupţia de democratizează defapt încât oamenii pot fi uşor cumpăraţi sau vânduţi”, susţine eurodeputatul.
Tokes face referire la ancheta care s-a deschis în Ungaria pentru a se vedea cum s-au cheltuit fondurile alocate comunităţilor maghiare de peste hotare, suspiciunea fiind că ar fi fost risipite de UDMR Bihor şi clientela lor politică.
Concret, proiectul Centrului Ady Endre presupunea construirea unui centru literar cu hotel şi băi termale, în staul natal al poetului din Satu Mare. Proiectul în valoare de 320 de milioane de forinţi (n.r. peste un milion de euro)a fost câştigat de Tokes în 2002. Câteva luni mai târziu însă, în Ungaria a venit la putere un guvren socialist-liberal care a decis că proiectul va fi derulat de Fundaţia Mecena. Fundaţia a fost fondată de Alexandru Modura, patronul Lotus Center, dar membrii fundaţiei erau: vicepreşedintele CJ Bihor Kiss Alexandru, deputatul Lakatos Péter, viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia şi consilierul judeţean, Szabó Ödön, toţi lideri ai UDMR Bihor.
Tokes crede că Fundaţia Mecena a folosit o parte din bani în alte scopuri decât cele permise. Deşi nu are noutăţi cu privire la desfăşurarea anchetei, Laszlo Tokes susţine că ar avea informaţii conform cărora s-ar fi încercat vânzarea centrului.
“Am aflat că Lakatos, Kiss, Szabo Odon şi Biro au vrut să vândă imobilul cu 75 milioane de forinţi (n.r. cca 250.000 euro), prin Foro Tamas, un intermediar din Ungaria”, a spus Tokes. El a mai susţinut că nu s-a găsit niciun om de afaceri dispus să ofere aceştu bani şi că acţiunea ar fi fost întreprinsă cândva în cursul anului trecut.
mart. 15, 2018 0
iun. 20, 2017 1
mai 25, 2017 0
apr. 27, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0