În cadrul unui turneu care, grație Caritas Eparhial, a inclus și Oradea, localnicii curioși sau cei legați de domeniul muzical au fost martorii unui evniment absolut ieșit din comun. Percuționistul din Orientul îndepărtat a fermecat de două ori: prin abilitatea de a scoate muzica din setul de tobe japoneze specifice (care se numesc taiko) și prin modul simpatic de a se prezenta în fața publicului orădean. Muzicianul a interacționat cu cei care s-au arătat interesați de detalii despre instrumentele aduse. Pe lângă faptul că a concertat în foarte multe locuri din lume (în special în Statele Unite), despre Takumi Kato merită amintit că, în 2008, a câștigat al 7-lea Concurs Internațional de tobe japoneze din Tokyo, secțiunea oodaiko (tobe japoneze de dimensiuni mari) desfășurat la teatrul Aoyama. De asemenea, un mare vis al percuționistului este de a avea propriul său concert într-un loc cu adevărat mitic pentru toți muzicienii de valoare: Carnegie Hall din New York. Mai merită remarcat că Japonia, pe lângă celebrul apetit pentru muzica de valoare (pe ai căror reprezentanți de marcă îi invită la concerte), a devenit și un furnizor de talente care urmau să se afirme și în alte părți ale lumii. Astfel, oaspetele de sâmbătă al Oradiei, Takumi Kato, se înscrie într-un șir important de muzicieni precum Kazu Matsui, Sadao Watanabe, Char sau Keiko Matsui, artiști extrem de apreciați în Statele Unite și nu numai acolo.