Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
sept. 28, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1852 vizualizari
Programul muzical al festivalului Toamna Orădeană cuprinde azi o seară specială. Dacă orădenii au avut parte marți de deschiderea Jazzfest pe corso (link), miercuri (28 septembrie) atenția se va putea muta în direcția Filarmonicii de Stat. Pe afiș: Feraud/Borlai/Tzumo și Marius Pop & The M Theory. Ambele recitaluri se încadrează în categoria jazz-rock și fusion. Cunoscătorii vorbeau deja de aseară, la debutul Jazzfest, despre cei trei muzicieni care deschid concertul de la Filarmonică și spuneau că muzicienii sunt fenomenali. Pe Marius Pop nu mai trebuie să îl prezentăm. Orădeanul revine în orașul său natal împreună cu colegii cu care a înregistrat primul său album anul trecut („First Step”). În timp ce al doilea material discografic e în lucru și în așteptarea finalului concursului Guitar Idol (în care are șanse reale să fie câștigător, în acest moment el situându-se pe locul 2), Marius promite să încânte din nou iubitorii de fusion din Oradea. Concertele din această seară vor avea loc în sala „Enescu-Bartok” a Filarmonicii de Stat, de la ora 8. Un bilet costă 20 lei.
oct. 06, 2022 0
oct. 01, 2019 0
oct. 02, 2017 0
oct. 10, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0