Relația lui Țîrle cu americanii este de notorietate, șeful CJ Bihor fălindu-se de ani de zile cu legăturile strânse pe care le are cu diverși sus-puși din Statele Unite ale Americii (inclusiv cu membri ai Congresului). În trecut, printre personalitățile locale care au fost împreună cu Radu Țîrle la Washington pentru acest eveniment de început de an s-au numărat președintele PNL Bihor, Cornel Popa și PS Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei. În 2011, deplasarea în SUA a președintelui CJ Bihor a făcut ca și ședința ordinară de plen să fie devansată, aceasta având loc joi (27 ianuarie), în loc de data preconizată inițial și care, conform informațiilor noastre ar fi fost 31 ianuarie.