Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
aug. 30, 2013 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 1097 vizualizari
Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” din Oradea va găzdui vineri seara prima partidă oficială din sezonul fotbalistic 2013-2014. CS Oşorhei va primi în cadrul rundei inaugurale a Ligii a III-a, Seria a V-a vizita celor de la ACF Metalurgistul Cugir, formaţie nou promovată în acest eşalon.
Iniţial această primă partidă ar fi trebuit să aibă loc la Cugir, dar echipa vizitatoare a anunţat că desfăşoară unele lucrări la propriul teren şi ar dori să joace în deplasare.
Astfel bihorenii care au anunţat încă din debut intenţia de a promova în Liga a II-a nu au voie să facă paşi greşiţi, în condiţiile în care orice punct este important. În cursul acestei săptămâni gazdele partidei au efectuat două transferuri noi, Paul Achim şi Bagdar Cosmin au semnat cu echipa din Oşorhei.
Va fi un meci în care formaţia gazdă mult mai experimentată cu jucători extrem de valoroşi vor încerca să-şi depăşească un adversar nou promovat dar extrem de eficient, ei disputând şi barajul de promovare tot la Oradea.
Se pare că au exista unele schimbări şi pe banca tehnică secundul lui Cosmin Bodea, Viorel Domocoş urmând a încerca pe cont propriu noul secund fiind jucătorul Cristian Lupuţ.
Galben-negrii vor forţa victorie încă din prima parte a întâlnirii Todea, Andor sau Magda putând fi jucători decisivi în faţa oricărui adversar.
Celelalte partide ale rundei se vor desfăşura după programul: FC Municipal Baia Mare – Arieşul Turda, Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca – Naţional Sebiş, CS Ineu – FC Zalău, Unirea Jucu – Unirea Dej.
Text și foto – Lucian Popa (Arena bihoreană)
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0