Actualizat decembrie 3rd, 2024 7:30 PM
iul. 04, 2024 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 710 vizualizari
Clubul FC Bihor Oradea şi-a asigurat semnăturile a doi tineri jucători de perspectivă. Este vorba despre atacantul Andreas Chiriţoiu şi mijlocaşul central David Sala.
Născut la 26 octombrie 2003 în Braşov, Andreas Cătălin Chiriţoiu a ajuns la vârsta de 15 ani să facă pasul către FCSB, unde până la 17 ani a jucat la juniori. La vârsta de 17 ani a luat deja contactul cu seniorii şi cu Liga a II-a, pentru că a plecat la Unirea Constanţa, echipa cu care a evoluat eşalonul secund timp de doi ani.
Andreas a participat la Campionatul European cu echipa naţională U19 în Slovacia, în 2022, fiind golgheterul acestei generaţii. El a ajuns apoi la Oţelul Galaţi, echipă cu care a obţinut promovarea în prima ligă, după care, pentru o scurtă perioadă, a făcut parte şi din lotul celor de la CS Tunari, dar ultima echipa la care a evoluat este Progresul Spartac, în liga a II-a.
Andreas Chiriţoiu a semnat pentru trei sezoane cu clubul FC Bihor.
„Pentru mine acest transfer înseamnă foarte mult, pentru că, în aceste zile de când sunt aici am observat că mă pot dezvolta foarte bine ca jucător. Am văzut că este un staff foarte bun şi profesionist, iar colegii sunt foarte ok. Mi-se pare că este un grup foarte unit şi cred că putem face o treabă foarte bună împreună. În primul rând ne dorim să ne menţinem în Liga a II-a, acesta fiind un lucru foarte important. Dar, o să luăm fiecare meci în parte, pas cu pas şi, dacă ne ajută Dumnezeu, dacă nu în acest an, în celălalt, sper să promovăm în prima ligă”, a declarat Andreas, după semnarea contractului.
David Sala
Născut la 24 august 2004, tot în Braşov, David evoluează pe postul de mijlocaş central şi fost plecat trei ani la Craiova, unde a făcut parte din clubul CSU. În iarna acestui an, el a fost împrumutat până în această vară la CSM Alexandria, echipă cu care a evoluat în Liga a II-a.
Şi David Sala a semnat pentru trei sezoane cu clubul orădean.
„Sunt bucuros că am ajuns aici, am semnat pentru trei ani. Eu sunt mijlocaş central, atât ofensiv, cât şi defensiv, dar pot evolua, la nevoie, şi fundaş central, unde consideră antrenorul. Primul obiectiv cu FC Bihor este să rămânem în Liga a II-a, dar visul nostru este să promovăm în Liga I, ori în acest sezon, ori în sezonul următor, cât mai repede cu putinţă”, a fost prima declaraţie a lui David, după semnarea contractului.
nov. 30, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!