Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
aug. 02, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1118 vizualizari
Facturile de apă rece pentru luna august vor fi mai mari. Asta pentru că, în lipsa apei calde timp de o săptămână, orădenii racordați la sistemul centralizat vor fi nevoiți să folosească ma multă apă rece. Și, bineînțeles, gaz pentru a o încălzi. În plină vară, așa cum s-a anunțat încă de la mijlocul lunii iulie, Oradea și punctele termice din Sânmartin vor fi tăiate de la apa caldă menajeră. Reamintim că șefii termiei au explicat că acest mega disconfort se datorează unor lucrări obligatorii: înlocuirea a 4 vane de secționare în puncte strategice din Oradea. Așa cum și bihorstiri.ro a scris deja, se va interveni pe Șoseaua Borșului, la intersecția Bulevardului Dacia cu str. Transilvaniei și în zona magazinului Profi de pe Bdul. Dacia. Totodată, se va profita de ocazie pentru a se face o subtraversare a Șoselei Borșului. De asemenea, se va lucra și la contorizarea la ieșirea agentului termic de la CET.
Întreruperea totală a furnizării apei calde în Municipiul Oradea va începe în cursul zilei de luni, 4 august și va dura până pe 11 august. Termoficare Oradea SA a informat că „reluarea furnizării agenţilor termici se va face treptat, pe măsură ce se va realiza umplerea cu apă tratată a porţiunilor de reţea care au fost golite pe durata lucrărilor”.
nov. 09, 2024 0
aug. 18, 2023 0
iul. 27, 2023 0
apr. 24, 2023 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0