Termoficare Oradea anunță pregătirea sistemului de termoficare pentru sezon de încălzire 2025 – 2026

Termoficare Oradea S.A. anunță că pentru pregătirea sistemului de termoficare pentru sezon de încălzire 2025 – 2026, începând de luni, 22 septembrie 2025, se vor încărca cu apă instalațiile de alimentare cu energie termică pentru încălzire.

Rugăm toți consumatorii să se asigure că lucrările la instalațiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundații în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora.

După data de 22.09.2025, subscrisa nu mai avizează efectuarea lucrărilor la instalațiile interioare ale consumatorilor.

Vă reamintim că asociațiile de proprietari / utilizatorii / consumatorii, au obligația de a se asigura că instalațiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcționare și că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.

Pentru informații suplimentare, utilizatorii pot apela dispeceratul de urgență Tel Verde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau 0259 467 577 – Dispecerat SCADA.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

63 + = 72