Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 18, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1780 vizualizari
Au elaborat Planul de administrare pentru Termoficare Oradea SA, documentul conține strategia pe 4 ani privind sistemul de termoficare, dar e încă la secret. Urmează ca el să fie adus în plenul Consiliului Local, probabil în ședința de joi, 19 iunie. Totuși, capii termoficării orădene, Stănel Necula și Mihai Cabai, au vrut să prezinte, în linii mari, această strategie, însă fără a da foarte multe chestiuni concrete. Pentru a asigura presa și populația că se muncește cu gândul la ea, administratorul special al Electrocentrale Oradea, Stănel Necula (în calitate de șef al Consiliului de Administrație al Termoficare Oradea SA), a declarat ieri că această strategie vorbește, printre altele, despre menținerea dezvoltării serviciului de termoficare, dar și despre tarife „suportabile” practicate.
„Întoarcerea cu fața către cetățean” (către consumator) este un alt punct accentuat de Necula, acesta precizând că se merge pe ideea comunicării permanente cu cetățenii și pe reducerea costurilor cu energuia termică. Intenția de a avea „tarife sustenabile” merge mână în mână cu planurile în vederea reducerii pierderilor. Deși ni se spune că populația nu plătește pierderile (n.b.: care, conform celor recunoscute oficial de Stănel Necula (foto), se ridică la 39%, în medie), se pune mare preț pe reducere acestora la „numai” cel mult 25%. De faot, după cum a precizat administratorul special de la CET, prin investițiile derulate prin care se urmărește reducerea pierderilor din sistem (n.b.: schimbarea conductelor) vor fi create condițiile pentru ca, în caz de majorare a prețului gazului metan (reamintim că noul CET va funcționa pe bază de gaz) să nu se umble la tarife în Oradea. Greu de crezut, dar asta se promite. Este clar că și șefii termiei orădene își dau seama că clienții/consumatorii de aici nu au salarii de București. Iată de ce pare că s-a pus mare accent în conferința de presă pe ideea „alinierii la capacitatea de plată a cetățenilor”. Solicitați să fie mai concreți privind acest subiect, Necula și Cabai nu au putut da un răspuns, rezumându-se la a spune că politica de tarife (și de subvenții acordate populației) este stabilită de Consiliul Local.
În concluzie: planuri, strategii și bunăvoință (teoretică) există. Râmâne ca, exact așa cum românii ar dori deja să și simtă că țara are creșterea economică clamată de Guvern, și orădenii să simtă că lunile de iarnă nu mai sunt chiar așa un calvar financiar pentru servicii termice nu ireproșabile.
iul. 16, 2020 0
aug. 29, 2017 0
iun. 23, 2017 0
mai 30, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0