Actualizat noiembrie 25th, 2024 10:28 PM
apr. 20, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 2266 vizualizari
Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost marcată, joi, de către Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Cristal”, în cadrul unui seminar organizat sub deviza <
Medici specialiști neuropediatri, medici de familie, psihologi clinicieni, psihoterapeuți, reprezentanți din partea ISJ Bihor și de la DGASPC Bihor, cadre didactice și părinți s-au reunit la sediul instituției CSEI ,,Cristal” pentru a afla ce înseamnă tulburarea de spectru autist (TSA) și cum poate fi depistată precoce. De asemenea, au fost realizate programări în vederea beneficierii de evaluări gratuite pentru copii și consiliere de specialitate.
,,Tulburarea de spectru autist reprezintă un grup de tulburări de dezvoltare la copil, caracterizată printr-o deteriorare calitativă, severă și pervazivă în mai multe arii de dezvoltare: interacțiune socială reciprocă, comunicare și comportament”, le-a explicat celor prezenți psihologul clinician Ioana Corompaki. În acest sens, CSEI ,,Cristal” joacă un rol deosebit de important întrucât, potrivit directorului Ramona Vesa, oferă posibilitatea copiilor de a beneficia de evaluare în vedera formulării diagnosticului, de terapii specifice pe baza unui plan de intervenție, urmat de analizarea evoluției personale.
Terapie inovativă
La CSEI ,,Cristal” Oradea, terapeuții vin în sprijinul celor cu TSA oferind metode inovative, printre care Teacch (tratamentul și educația copiilor cu autism și handicapuri de comunicare asociate), PECS (sistemul de comunicare prin schimbul de pictograme), analiză comportamentală, logopedie, kinetoterapie, art-terapie, meloterapie, zoo-terapie. ,,Dată fiind unicitatea acestor copii cu TSA, suntem într-o continuă căutare de metode și mijloace adecvate, care să crească șansele de reducere a decalajului față de ceilalți copii ”, a subliniat psihologul clinician drd. Aurelia Șerfezi.
Conducerea CSEI ,,Cristal” a anunțat că pe parcursul lunii aprilie (și nu numai), se vor face evaluări psihopedagogice tuturor copiilor, în cazul în care părinții sesizează nereguli în dezvoltarea celor mici. ,,Pe lângă faptul că a fost o întâlnire de conştientizare şi informare a ceea ce înseamnă tulburarea din spectrul autist, cadrele didactice de la CSEI Cristal au reuşit să strângă la dezbateri părinţi, medici de familie, medici şcolari şi reprezentanţi ai instituţiilor publice. Marea parte a discuţiilor s-a purtat în jurul identificării primelor semne ale autismului prin colaborarea factorilor implicaţi. Cu cât această tulburare se descoperă mai repede, şansele de recuperare ale copilului sunt mai mari”, a declarat Claudiu Damian, purtător de cuvânt al ISJ Bihor. ,,Mi-aş dori ca această activitate să nu rămână una singulară şi le mulţumim cadrelor didactice pentru <
Scurt istoric
Instituția a funcționat inițial sub denumirea de ,,Grădinița pentru copii ambliopi”, fiind înființată în anul 1965 cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor și al Direcției Sanitare. La vremea respectivă avea o capacitate de 84 de locuri, copiii înscriși fiind repartizați în șapte grupe, în funcție de gradul de deficiență. În vara anului 2006, ,,Grădinița pentru copii ambliopi” devine Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială. Din 2012, instituției îi sunt arondate și grupele integrate aflate în prezent în locațiile de la GPP 20 și GPP 30 și își schimbă denumirea în Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Cristal”. În prezent, instituția oferă servicii educaționale unui număr de 107 copii cu diverse dizabilități, fiind singura din județul Bihor care furnizează servicii educaționale adaptate pentru copii cu deficiențe grave de vedere.
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0