Actualizat noiembrie 4th, 2024 10:53 PM
nov. 04, 2024 Daniel Ardelean Actualitate, business 0 165 vizualizari
Probabil una dintre cele mai controversate industrii din țara noastră, jocurile de noroc sunt tot mai des în atenția publicului – fie datorită schimbărilor majore privind taxarea operatorilor, eternele scandaluri de la agențiile stradale, sau chiar creșterea pieței de operatori ilegali. Cert este că anul 2025 se anunță cel puțin la fel de zbuciumat ca anul precedent.
Am discutat cu un specialist din industrie pentru a afla la ce să ne așteptăm în 2025.
“În 2024 am avut primii operatori care s-au retras – din câte știu eu complet – din România, iar la cât de mai au ajuns taxele și garanțiile, nu mă aștept să revină”, a declarat managerul Pariurisport.com, un site specializat în evaluarea caselor de pariuri și a bonus pariuri sportive.
Chiar dacă în declarații România este adesea numită o piață cu potențial, în practică devine tot mai greu de justificat acest lucru, de aceea doar 2 operatori noi și-au obținut licențe de operare clasa I în 2024 în timp ce 3 operatori s-au retras. Multe companii afiliate și pierd sau încetează licențele clasa a II-a în fiecare lună.
Combinația dintre creșterea taxelor și garanțiilor (plus impozitele pentru jucători în 2022), a necesității unui sediu în România, și interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori, sunt tot mai puternic simțite de industrie.
Piața de operatori ilegali este o problemă globală, iar Franța a admis că pentru prima oară, piața ilegală a depășit-o pe cea legală în țara lor pe parcursul Euro 2024 și a Jocurilor Olimpice.
În România nu avem cifre prea exacte, știm totuși că sunt 5.000 de mărci în vizorul ONJN, conform unei dezbateri organizate de Playresponsibly și de Next Level Events.
“La fel ca în alte țări, problema nu este doar numărul de site-uri ilegale ci cât de greu este să le blochezi, durează câte 30 de zile conform ONJN, și cât de repede pot lansa infractorii un alt mirror site – până în 24 de ore poate fi activ”, a completat managerul Pariurisport.com.
Ce se întâmplă când operatorii sunt presați de taxe tot mai mari? Strâng cureaua și contestă fiecare câștig mare al jucătorilor, lucru care se întâmplă deja tot mai des.
Ce se întâmplă când câștigurile jucătorilor sunt tot mai limitate din toate părțile? Caută alternative care nu au limite, chiar dacă adesea operatorii ilegali refuză să plătească și ei câștiguri și jucătorii rămân cu buza umflată pentru că nu au ce să le facă din punct de vedere legal.
Tot mai mulți jucători se familiarizează cu experiența de pariere online datorită accesului la internet rapid și, în special, datorită accesului la un dispozitiv mobil. Majoritatea jucătorilor online la pariuri 70-80% (conform Pariurisport.com) sunt utilizatori de smartphone.
Anumite căutări s-au dublat sau chiar triplat, astfel că această creștere este incontestabilă, trend care este aproape imposibil să nu continue în special odată cu interzicerea cazinourilor în localitățile mici.
În ciuda creșterii sale în domeniul online, industria jocurilor de noroc din România se confruntă cu mai multe provocări care au dus la colapsul aceste industrii în alte țări chiar și fără taxe pentru operatori. Următorii ani vor fi critici pentru că pe măsură ce jucătorii devin mai familiarizați cu internetul și dispozitivele mobile, devin și mai expuși riscurilor pieței ilegale.
Pariurisport.com are licența ONJN nr. L2213806Y001313 valabilă începând cu data de 01.08.2021. Joacă responsabil. Pariurile sunt permise doar persoanelor peste 18 ani.
oct. 15, 2024 0
sept. 20, 2024 0
iul. 18, 2024 0
iul. 15, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 04, 2024 0