Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 06, 2014 Andrei Şandor Cultură 0 1478 vizualizari
Aproape inedit: spectatorii piesei „Dragoste, în 4 tablouri”, pusă în scenă de Teatrul Regina Maria, vor fi transportați la Moara Răsărit, locul de desfășurare al spectacolului. Se va întâmpla marţi, 10 iunie, în ziua premierei programate a începe la ora 19. Piesa este opera elvețianului Lukas Barfuss și beneficiază de o punere în scenă marca Daniel Vulcu. Pe scurt, este povestea unor amanți care decid să-și mărturisească infidelitatea în fața perechilor lor oficiale. Doar că lucrurile nu merg așa cum și-au planificat cei doi, Evelyn (Georgia Căprărin) și Daniel (Radu Tudor). De precizat referitor la premieră că, potrivit celor transmise azi de către cei de la Teatrul Regina Maria, spectacolul se va juca cu casa inchisă, biletele fiind vândute în totalitate. Următoarea reprezentaţie va avea loc joi, 12 iunie, tot de la ora 19 și tot la Moara Răsărit. Cei care vor bilete pentru acest al doilea spectacol pot să le cumpere de la Agenţia teatrului sau online (pe biletmaster.ro), la prețul unir de 20 de lei. Organizatorii menționează că spectatorii sunt rugaţi să se prezinte în faţa clădirii Teatrului Regina Maria la ora 18:30 pentru a putea fi transportaţi la Moara Răsărit.
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 18, 2024 0
oct. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0