Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 15, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1448 vizualizari
La iniţiativa lui Leontin Ciucur, şeful Ansamblului Profesionist „Crişana”, managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu, a agreat o colaborare nouă cu Televiziunea Română (TVR). De data asta, pe lângă beneficiul comun reprezentat de înregistrarea mai multor emisiuni, şi judeţul Bihor va avea de câştigat în mod particular. Pentru că, graţie difuzării celor înregistrate în Oradea şi Bihor, această zonă a ţării va fi promovată în perioada următoare pe postul naţional de televiziune. Practic, vor fi înregistrate 2 emisiuni „Tezaur Folcloric” în prezentarea Gheorghiţei Nicolae, la Teatrul Regina Maria, în ziua de 28 martie. Dar TVR va mai face şi alte înregistrări în Bihor cu această ocazie, una urmând a fi dedicată Centenarului Marii Uniri şi fiind programată pentru difuzare în perioada pascală ce se apropie cu paşi repezi.
Într-o conferinţă de presă susţinută alături de managerul Vulcu, Ciucur a precizat că se merge pe ideea de două spectacole cu artişti diferiţi, în cea mai mare parte. Iar acolo unde un interpret sau altul apare şi în spectacolul al doilea, ceea ce va diferi va fi repertoriul. Cei care vor merge la teatru în data de 28 martie vor putea asculta/urmări suite instrumentale, cântece folclorice şi dansuri din mai multe regiuni ale României. Primul concert va începe la ora 17 și va cuprinde momente interpretate de Oana Bozga, Stana Stepănescu, Ciprian Pop, Otilia Haragoș Seghedi, Cornelia Covaciu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Sebastian Stan, Ovidiu Homorodean, Mirela Mănescu Felea, Grupul Florica Ungur (format din Nicoleta Rab, Florina Puşcău, Daniela Lele, Andreea Suciu, Mădălina Ilea şi Iulia Lucaciu), Leontin Ciucur, Stângaciu, Stângaciu jr., Cornel Borza şi Sava Negrean Brudașcu. Apoi, de la ora 20, spectatorii îi vor avea în faţa lor pe: Felicia Costin, Luminița Tomuța, Petrică Mureșan, Bogdan Cioranu, Mihaela Grec, Marius Brutaru, Petrică Popa, Bihoreni In memoriam Florica Duma (Ionel Ban, Nicoleta Rab, Andrei Corb, Florina Puşcău, Ciprian Mocan, Andreea Suciu, Daniela Lele, Mădălina Ilea, Iulia Lucaciu), Constantin Bahrin, Alexandru Pugna, Cornel Borza, Taraf viori cu goarnă (Zbiciu, Stângaciu şi Stângaciu jr, Dan Moisa, Mitică Negrean) Leontin Ciucur şi Ionuț Fulea. Potrivit directorului artistic al Ansamblului „Crişana”, va trebui remarcată în mod special apariţia, în premieră în acelaşi spectacol, al tarafului format din cei mai buni viorişti cu goarnă din Bihor.
Directorul general Vulcu spune că întreaga „afacere” costă în jur de 100.000 lei, din care 30.000 lei merg direct în puşculiţa TVR. În condiţiile în care Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate încă nu au buget votat pentru anul curent, se poate spune că este o iniţiativă curajoasă. Biletele pentru cele două spectacole vor putea fi cumpărate de azi (15 martie), la Agenţia de bilete a Teatrului Regina Maria sau prin site-ul biletmaster.ro. Un bilet costă 50 lei în lojile centrale, 40 lei în lojile laterale, 30 lei în sală și 20 lei la balcon. Spectatorii care doresc să se bucure de prestația artistică a tuturor celor care concertează și vor fi prezenți la ambele reprezentații vor beneficia de o reducere. Astfel, în lojile centrale, două bilete (câte unul pentru fiecare spectacol) vor costa 80 lei în loc de 100, în lojile laterale 65 lei în loc de 80, în sală 50 lei în loc de 60, iar la balcon cele două bilete vor fi 30 lei în loc de 40.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0