
Teatrul DeLear lansează prima ediție a proiectului OraDeA Dramaturgia, un program dedicat creației dramatice și promovării dramaturgiei românești contemporane din județul Bihor. După succesul proiectului Euforia, Asociația Culturală Teatrul DeLear continuă să susțină scena locală printr-o inițiativă ce aduce în prim-plan voci ale dramaturgiei bihorene. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor și Liternet.ro.
Programul își propune să ofere un spațiu de dezvoltare a autorilor dramatici locali, debutanți sau consacrați, care doresc să lucreze la perfecționarea și adaptarea unui text dramatic nepublicat, într-un cadru de mentorat artistic și colaborare creativă. Atelierul va fi coordonat de actorii George Dometi și David Constantinescu, alături de invitați speciali: Denisa Irina Vlad, Sorin Ionescu, Giorgiana Coman și Toni Nica.
Pentru a se înscrie, participanții trebuie să aibă minimum 16 ani și să trimită o piesă dramatică nepublicată, cu o lungime de cel mult 35 de pagini, destinată publicului tânăr sau adult. Atelierele se adresează în special autorilor dramatici din județul Bihor. Înscrierile se realizează exclusiv online, prin trimiterea materialelor la adresa de e-mail teatruldelear@gmail.com, în perioada 1–15 noiembrie.
Din textele propuse de dramaturgi, cei doi coordonatori vor selecta cinci creații care vor fi analizate și dezvoltate în cadrul atelierelor, cu scopul de a le aduce într-o formă cât mai apropiată de reprezentarea scenică. La finalul atelierelor, aceste texte vor fi prezentate public sub forma unor spectacole-lectură și vor fi publicate pe Liternet.ro. De asemenea, ne dorim ca unul dintre cele cinci texte selectate să fie montat la Teatrul DeLear. Participarea la ateliere este gratuită, oferind astfel tuturor celor pasionați de scriere dramatică șansa de a-și transforma ideile în texte teatrale autentice, sub îndrumarea unor artiști cu experiență.
Despre proiectul Euforia
Proiectul Euforia, realizat de Asociația Culturală Teatrul DeLear în colaborare cu Rotary Club Oradea Art Nouveau, a reprezentat un demers educativ-artistic de conștientizare privind consumul de droguri în rândul tinerilor.
Spectacolul este inspirat din mărturii reale ale tinerilor și adulților afectați de dependență și a fost jucat în mai multe licee din județul Bihor și în alte orașe, printre care Arad, Baia Mare, Sebeș, București, Alba, sub forma unei campanii culturale cu impact social major.
Euforia a combinat teatrul documentar cu mărturia artistică, oferind adolescenților și comunității școlare o perspectivă empatică, dar lucidă, asupra mecanismelor dependenței și a nevoii de sprijin comunitar. Proiectul a ajuns la peste 1.000 de elevi, contribuind la promovarea unui dialog sincer despre prevenția consumului de droguri și despre rolul artei în educația civică.
Succesul acestui proiect a confirmat misiunea Teatrului DeLear de a transforma arta într-un instrument de educație, reflecție și implicare socială, deschizând drumul către noul demers dedicat creației dramatice locale OraDeA Dramaturgia.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Asociația Culturală Teatrul DeLear la adresa de email: teatruldelear@gmail.com sau pe paginile de Social Media Facebook/Instagram: Teatrul DeLear.




