Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
mart. 12, 2015 Daniel Ardelean OBIECTIV 0 2568 vizualizari
Taxa de înmatriculare sau timbrul de mediu, cum se numeşte în ultima variantă, a avut ca efect direct înmatricularea maşinilor în Bulgaria. Motivul este clar: ocolirea plăţii sumei aferente taxei impuse prin lege. Poate pentru mulţi posesori de maşini această portiţă ar putea fi cea mai bună variantă. Dar, cu toate acestea, există şi câteva motive pentru care ar trebui să se gândească un pic mai mult înainte de a face acest lucru. Specialiştii autopro.ro ne spun care sunt dezavantajele înmatriculării autoturismului în Bulgaria, lucruri de care ar trebui să ţii cont.
– Nu eşti proprietarul maşinii. Acest aspect reiese din actele de înmatriculare pentru simplul motiv că maşinile pot fi înmatriculate în Bulgaria doar pe firmă sau pe persoană fizică de cetăţenie bulgară.
– Pentru ca numele tău să apară, totuşi, în aceste acte, este necesar să te limitezi doar la prima variantă, adică să înmatriculezi maşina pe persoană juridică menţionându-se numele tău ca şi utilizator al vehiculului într-o procură. Dar, acest lucru nu îţi conferă dreptul de prioritate asupra bunului, deci rămâi la mâna proprietarilor bulgari care oricând îţi pot vinde maşina.
– Fiind utilizator al maşinii înmatriculate în Bulgaria şi nu proprietar, nu poţi solicita informaţii despre autoturism de la autorităţile/instituţiile statului vecin. Un exemplu ar fi să afli dacă maşina are impozitul plătit sau dacă asigurarea RCA mai e valabilă.
– Dacă vrei să elimini problemele semnalate mai sus şi, totuşi, vrei să înmatriculezi maşina în bulgaria nu trebuie decât să obţii rezidenţa în ţara vecină. Dar acest lucru înseamnă că pe o perioadă de 5 ani, al intervale de 6 luni, să mergi în bulgaria pentru prelungirea vizei.
– Nu plăteşti impozitele anuale către statul român, în schimb plăteşti statului bulgar.
– Un lucru foarte interesant care a apărut odată cu ultimele versiuni ale taxei de mediu este faptul că autoturismele non-euro, Euro 1, Euro 2, precum şi cele Euro 5 şi Euro 6 cu motoare până în 2.000 cmc, sunt mai ieftine în vederea înmatriculării în România.
nov. 11, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 22, 2024 0
sept. 12, 2024 0
iul. 02, 2016 0
iul. 01, 2016 1
iun. 29, 2016 0
iun. 28, 2016 0