Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 19, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 5078 vizualizari
Trei cetățeni din Tarcea au ajuns în arest preventiv după ce, potrivit polițiștilor bihoreni, ar fi agresat și tâlhărit un taximetrist în mașina căruia călătoreau. Angajații Serviciului de Investigații Criminale în colaborare cu poliţiştii Secției nr. 11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai și cu cei de la Postul de Poliție Rurală Tarcea sunt cei care, vineri, au identificat și cercetat cele trei persoane. Având vârste de 27, 22 şi 24 de ani, cei în cauză sunt consăteni și sunt bănuiți de tâlhărie calificată.
Biroul de Presă al IPJ Bihor transmite că vineri, 16 decembrie, „în urma unei înțelegeri prealabile între aceștia, (cei trei) i-ar fi solicitat unui orădean de 50 de ani, care efectua activitatea de taximetrie, să-i transporte pe direcția Oradea – Săcueni – Galoșpetreu”. Doar că, imediat ce au ajuns pe drumul comunal 4, în apropierea localităţii de destinație, bărbații cu pricina „l-ar fi imobilizat pe taximetrist, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare”. Agresorii l-ar fi și deposedat pe șofer de o borsetă în care se aflau diverse documente fiscale, părăsind locul săvârșirii faptei. De asemenea, autoturismul a suferit diverse avarii.
„Sâmbătă, 17 decembrie, în urma cercetărilor efectuate, cei trei au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bihor, iar duminică, 18 decembrie, au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita şi la Judecătoria Marghita cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ, subcomisarul Alina Dinu.
Judecătorii au emis pe numele fiecăruia câte un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză.
foto – FAN (pentru ilustrare)
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0