Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 17, 2013 Andrei Şandor Fotbal 0 1270 vizualizari
Edi Iordănescu nu a rezistat decât cinci etape pe banca lui ASA Târgu Mureş. Prestaţiile şi unele rezultate sub aşteptări au dus la încetarea colaborării dintre cele două părţi, chiar dacă Iordănescu jr. a pus despărţirea pe seama unor probleme personale care necesită prezenţa sa la Bucureşti. Următorul antrenor al echipei mureşene este Ioan Ovidiu Sabău (foto), pe care a mai pregătit-o în două rânduri, între septembrie 2010- septembrie 2011 (Liga II) şi în returul ediţiei de campionat 2011-2012 (Liga I).
ASA ocupă locul 5 în seria a doua a ligii secunde, cu 8 puncte (2 victorii-2 egaluri-un eşec), majoritatea obţinute şi prin decizii favorabile ale arbitrilor, şi are ca obiectiv promovarea.
La fel ca şi în primele două mandate când Sabău a antrenat echipa mureşeană, acesta îl va avea ca secund pe acelaşi Mircea Cojocaru, al doilea fiind târgumureşeanul Romulus Miclea. De pregătirea portarilor se va ocupa în continuare Fekete Carol. Un nume nou în lotul ASA, Frank Wiafe Danquah, fost jucător al echipei FC Braşov, momentan jucător liber de contract, aflat în probe. Deoarece nu a jucat în această etapă, ASA a coborât pe locul VII în clasamentul serie a II-a şi are avantajul unei pregătiri de 14 zile a partidei de sâmbătă, 19 octombrie, de la Oradea cu FC Bihor.
Nu este un secret pentru nimeni că soarta lui Gheorghe Ghiţ antrenorul principal al roş-albaştrilor depinde în mare parte de rezltatul meciului de sâmbătă, iar problemele bihorenilor apar de la o zi la alta. Ei au recunoscut că suferă în compartimentul ofensiv iar orice alt rezultat în afara victoriei de sâmbătă le periclitează şansele de a rămâne între primele şase formaţii la finele campionatului pentru a juca în play-off. În caz contrar vor juca în play-aut şi orice rezultat negativ îi poate duce la anul în Liga a III-a.
Text și foto: Lucian Popa (Arena bihoreană)
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0